” Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare,pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti în greselile noastre,ne-a adus la viata împreuna cu Hristos (“prin har sunteti mântuiti”). El ne-a înviat împreuna, si ne-a pus sa sedem împreuna în locurile ceresti în Hristos Isus…” Efeseni 2:4-6
Generalul de armata Douglas MacArtur, care a luptat în trei mari razboaie purtate de armatele SUA (Primul Razboi Mondial, al doilea Razboi Mondial si Razboiul din Coreea) a fost recunoscut ca un erou national.
Lui i s-a acordat acest respect nu numai datorita faptului ca era un stralucit strateg si tactician militar, dar si pentru faptul ca erafoarte apropiat subordonatilor sai, participând deseori la lupte împreuna cu acestia.
Ca sa-i testeze inteligenta, prietenii sai au organizat un eveniment surpriza pentru el. Acestia au invitat mai multi veterani ai acestor razboaie, pe care i-a organizat într-un pluton, cerându-i lui MacArtur, sa-i inspecteze, asa cum o facea altadata.
Fara ca el sa stie, prietenii sai au organizat ca la un moment dat în timpul inspectiei, sa-i ceara lui MacArtur sa se opreasca în fata unui anume veteran pe care ei urmau sa-l aleaga si sa spuna tot ceea ce stiadespre el.
Prietenii sai doreau ca aceasta experienta sa fie pentru general, un eveniment deosebit, cauzat de bucuria întâlnirii cu cei pe care îi comandase altadata. De aceea, au ales un anume veteran si dupa ce s-au informat cu privire la el pâna în cele mai mici detalii ale vietii, l-au asezat în primul rând al plutonului.
Ca sa stie exact timpul când MacArtur va ajunge în fata acestui veteran, acestia au aranjat ca în acel moment veteranii din stânga si din dreapta sa sa faca discret anumite semne specifice.
Dupa ce MacArtur a salutat plutonul si-a primit salutul de onoare, a trecut prin fata fiecarui veteran inspectând întreg plutonul. În momentul în care generalul a ajuns în fata veteranului ales de prieteni, acestia i-au cerut sa spuna tot ceea ce stia despre el.
Dupa câteva momente de tacere, MacArtur, a exclamat cu o deosebita emotie: “Jones! Am luptat împreuna în Corregidor. Esti caporalul Jones! îmi aduc bine aminte de tine!”
Pentru câteva momente caporalul Jones a privit înmarmurit spre comandantul sau, la fel cum îl asculta atunci când transmitea ordinele pe câmpul delupta, apoi s-a îndreptat spre general si l-a îmbratisat, fiind foarte bucuros ca cel pe care nu-l vazuse atâta vreme l-a recunoscut si l-a chemat pe nume.
Astazi, traim într-o lume a singuratatii. Mergem pe strada in mijlocul unei multimi de oameni si ne dam seama ca nu ne cunoaste nimeni. De foarte multe ori, dragostea si respectul sunt doar acte artificiale, iar pentru multi din jurul nostru, ceea ce am facut sau ceea ce suntem, nu mai conteaza.
Exista un loc însa unde fiecare dintre noi suntem cineva. Acest loc este în familie, alaturi de cei dragi, cu care am trecut prin experientele vietii. În acest cadru nu mai suntem doar simplu numar, ci un important membru al familiei.
În acelasi fel suntem apreciati si înaintea lui Dumnezeu. Pentru Dumnezeu, noi nu suntem doar un nume, sau o alta fata din multime, ci o persoana unica, deosebit de importanta. De aceea El ne cheama pe nume, si ne dovedeste o dragoste personala, asigurându-ne ca pâna si perii din cap ne sunt numarati.
Daca în ochii acestei lumi esti un nimeni, nu uita ca în ochii lui Dumnezeu, esti cineva!
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; pentru ca am un asa mare pret înaintea Ta, ajuta-ma sa traiesc în asa fel încât sa nu Te fac de rusine. Amin.
