Numele meu este N. V. si sunt misionar în Uzbekistan. Dorinta mea, înca din copilarie, este de a întrupa Evanghelia acolo unde Cristos nu este înca cunoscut, ca sa nu zidesc pe temelia pusa de altul (Romani 15.20). Citind cartile scrise de Richard Wurmbrand în adolescenta, Dumnezeu a pus în mine dragoste pentru fosta lume comunista si, în special, dragoste pentru cei care au trait în timpul fostului imperiu sovietic.
Ajuns la Institutul “Emanuel”din Oradea, Dumnezeu a facut sa locuiesc în camera (în campus) cu un student venit din Siberia, care atunci nu stia româneste deloc. A trebuit sa învat ca aproape 90% din comunicarea umana este non-verbala, si deci dragostea se poate transmite si fara vorbe. La sfârsitul primului an de studii (1995) ne-am dus împreuna cu o echipa în Transcarpatia, Ukraina, de partea cealalta a Tisei, si mai apoi, dupa terminarea facultatii, m-am reîntors în Ukraina pentru o perioada mai lunga.
Dorinta de a merge ca misionar în lumea musulmana s-a conturat în timpul celor sase luni petrecute în Londra, într-o scoala de misiune urbana, unde am avut harul de a-L aduce pe adevaratul Dumnezeu unui cartier predominant musulman. Acum se nascuse o dilema serioasa: alegerea între chemarea de a merge în fostul imperiu sovietic sau noua atractie fata de lumea musulmana.
Dilema a fost rezolvata abia dupa ce am auzit, un an mai târziu, ca cel putin 3.000 de km2 si peste 100 milioane de oameni din fostul imperiu sunt musulmani si ca, între aceste popoare – majoritatea plasate în Asia Centrala (Kazakstan, Uzbekistan, Turkmenistan, Kyrgyzstan, Tadjikistan) si în sudul Rusiei (Azerbaijan, Cecenia, etc) – sunt foarte putini crestini evanghelici. Daca ar fi sa fac o comparatie, cred ca toti credinciosii din Asia Centrala ar intra în bisericile din Bucuresti si tot ar mai ramâne locuri neocupate!
Domnul a deschis usi sa pot merge misionar în Uzbekistan, unde sunt aproximativ 2000 de credinciosi în Isus, la o populatie de 25 milioane locuitori. Oficial, sunt profesor de limba engleza într-o universitate de stat din Tashkent – evanghelizarea este interzisa – iar neoficial, în timpul liber, întreprind activitati misionare. Strategia echipei noastre este de a ne face prieteni printre studentii la care predam, ca astfel sa avem acces în familiile lor si în cercul lor de influenta. Dorim ca prin convertirea, si mai apoi, ucenicizarea uzbecilor, ei însisi sa fie în stare sa transmita Vestea Buna mai departe, rolul nostru fiind de sustinatori din spate.
Asa cum probabil stiti, geografic, o treime din Uzbekistan este desert. Apa si izvoarele de apa sunt foarte importante. Oazele unde poti gasi un izvor sunt esentiale pentru calator. Închipuiti-va ca nu vedeti cu ochii decât nisip. Si aceasta de-a lungul a zeci si sute de kilometri. Am avut ocazia sa parcurg pustia Uzbekistanului. De-a lungul drumului nu vedeai decât dealuri de nisip. Nici macar un pom. Treceam cu masina peste multe broaste testoase. Probabil ca, mergând pe sosea, testoasele credeau ca se pot lua la întrecere cu noi!? ? Pe vârfurile dealurilor erau turme de oi si capre negre, magari si, ici colo, câte o camila, doua – eram la începutul desertului, si deci mai gaseai frânturi de iarba pentru animale. Privind de pe vârful dealului, totul parea galben datorita solului nisipos. Priveliste superba! – când o sa veniti în Uzbekistan o sa va duc în desert sa-l vedeti!
Cartea Proverbelor compara întelepciunea cu un izvor de ape adânci din care, daca esti întelept, stii sa scoti ca sa-ti potolesti setea (10.11; 18.4; 20.5). Ca se întâmpla sa stai în fata izvorului adânc, dar sa nu fii în stare sa scoti apa (exemplul cel mai cunoscut poate este Isus la fântâna din Sihar cerând sa bea apa din vadra femeii samaritene). Zilnic vad oameni aici care sufera de sete spirituala si le tânjeste sufletul dupa Izvorul Întelepciunii întrupate (Ps. 107.6). Noi, lucratorii de aici din Uzbekistan, vrem sa vedem pe cât mai multi oameni însetati dupa neprihanire ajungând la oaza, la Izvorul de apa, la Întelepciunea lui Dumnezeu descoperita prin Vestea Buna a trimiterii lui Isus pe pamânt. Si noi suntem chemati sa fim oameni întelepti, ca vorbele noastre sa fie vadra/galeata cu care scoatem apa din izvorul adânc al întelepciunii ca sa dam altora sa bea.
Zilnic experimentam Evanghelia ce are putere, si am vazut câtiva oameni venind la Cristos. Cu majoritatea tinerilor/studentilor cu care petrec timpul s-a dezvoltat o legatura a prieteniei care necesita acum o continua investitie. Toti sunt musulmani si majoritatea dintre ei nu vorbesc nici una din limbile pe care le stiu eu. Am privilegiul si responsabilitatea de a-L trai si a-L prezenta pe Domnul Isus lor si acesta este Isus-ul pe care-L vor cunoaste, iubi si urma.
Rolland Allen, în una din cartile sale, a descris atât de bine trairile mele de acum: “Experienta crestina este întotdeauna un secret; si omul care vorbeste despre ea unui altuia îi face întotdeauna un compliment subtil când îi încredinteaza secretul vietii lui. Dar când (si acesta este adesea cazul pe câmpul de misiune) acest secret este un secret periculos, când vorbirea neatenta poate duce la pedeapsa, ocara sau persecutie, când vorbitorul îi încredinteaza ascultatorului siguranta vietii lui, libertatea sau proprietatea sa, o asemenea credinta, o asemenea încredere constrânge la ascultare cu atentie.”
Dumnezeu deschide oportunitati unde multi se pot implica în aceasta munca. Chiar daca nu vii personal aici în Uzbekistan, cu siguranta poti face enorm de mult sprijinind pe altii sa vina aici. Poti sa te rogi, poti sa daruiesti – din veniturile noastre mici! Si, cel mai mult, poti sa asculti glasul lui Dumnezeu care-ti vorbeste si spune ce sa faci.
Personal, sunt convins ca Dumnezeu cheama oamenii la lucrarea Lui in Uzbekistan. Poate tu esti unul dintre ei. Deschide-ti urechea sa asculti ce-ti spune Domnul, si inima sa faci ceea ce ti-a spus.
Multumesc pentru oportunitatea de a va adresa câteva cuvinte. Dumnezeu sa va binecuvânteze!
Al vostru, în Domnul,
N. V.
