Pe cât a fost posibil, am încercat sa nu ajung în China cu asteptari prea mari. Mai traisem si muncisem si în alte tari. Stiam c-o sa ma confrunt cu socul cultural în China si nu doream sa-mi formez o imagine prea frumoasa, care sa mi se spulbere înaintea ochilor. Înainte sa ajung aici, am fost impulsionata de copiii lui Israel care s-au plâns în pustie.
Dumnezeu ma îndemna ca, indiferent de conditiile întâlnite, sa nu ma plâng de mana ““ în cazul meu, de prea mult orez. Ma gândeam: “Asta are Dumnezeu pentru mine aici si voi accepta.” Trebuie sa recunosc ca am fost mai placut impresionata decât ma asteptam. Locuiesc într-un oras pe care eu îl consider frumos, în apropierea unui râu. Ma aflu pe un mic deal. Locuiesc într-o casa cu arhitectura mai veche dar foarte atragatoare. Simt ca Domnul m-a binecuvântat în mod real prin camera pe care mi-a dat-o în aceasta casa. Îmi place mult si m-am simtit imediat acasa deoarece împrejurimile sunt atât de placute iar camera în care locuiesc e minunata.
M-au angajat ca profesoara de engleza. Mi s-a dat clasa mea de 30-35 de elevi, pe care îi învat tot ce tine de engleza: citit, scris, compuneri, conversatie. Ma întâlnesc cu studenti cam 15 ore pe saptamâna si de aceea am multe planuri de lectie de facut, deoarece nu repet lectiile. E diferit de locurile în care predai la 6 sau 10 clase diferite si doar repeti aceeasi materie. Dar îmi place asa pentru ca petrec mai mult timp cu elevii si ajungem sa ne cunoastem foarte bine. Pâna la sfârsitul anului ma împrietenesc cu ei si e minunat. Se întorc sa ma vada chiar si atunci când au alti profesori.
În primul semestru, n-am gasit nici o ocazie sa împartasesc credinta mea. Dar apoi, au început sa apara lucruri de care nu-mi dadeam seama. Dupa aceea, mi-am dat seama ca cel mai bine era sa le cer sa tina jurnale. Le cer acest lucru pentru ora de scris. Elevii scriu în jurnale de doua sau trei ori pe saptamâna. Pot scrie tot ce vor. De obicei, scriu prin ce trec; ce li se întâmpla acasa, ce simt sau ce gândesc. O data la câteva saptamâni, le iau jurnalele si le citesc. Ma asigur ca scriu corect si adesea le scriu câte un rând în josul paginii. Jurnalele sunt strict confidentiale. Le-am promis fetelor ca nu le voi arata altcuiva. Stiu ca pot avea încredere în mine cu ce-mi împartasesc. De multe ori, am reusit sa le scriu ceva care sa le spuna despre Domnul. Daca au o problema grava, cum ar fi sa urasca pe cineva, pot sa le vorbesc despre iertare; sau, daca se simt singure, le spun ca exista Cineva Caruia îi pasa de ele si le cunoaste mai bine decât se cunosc ele însele ““ Creatorul lor. Continuu sa scriu adevaruri biblice în aceste jurnale si le încurajez pe fete. Adesea îmi raspund si spun “Mai vorbeste-mi despre aceasta” sau “Mi-a placut ce mi-ai scris” sau “M-a ajutat” asa ca pot sa le raspund.
Fetele nu sunt încurajate sa vina la mine în camera asa ca trebuie sa le spun “Mi-ar placea sa vorbesc cu tine. De ce nu treci pe la mine dupa-amiaza?” Atunci, vin pe la mine si profit de ocazie ca sa aduc vorba despre Domnul, le spun ca El le iubeste sau ce e mai potrivit în fiecare situatie. Înainte sa plece, le sugerez sa ne rugam împreuna. Le spun “Daca te stânjeneste, nu ne rugam.” Nu vreau sa fac presiuni asupra lor. Dar nu m-a refuzat nimeni pâna acum. De multe ori, elevele au izbucnit în lacrimi când m-am rugat pentru ele. Îmi spun “Simt ceva deosebit aici.” Nu stiu ca e Duhul Sfânt dar e clar ca simt ceva.
Am început sa le împrumut carti. Am multe carti care nu par a contine povesti crestine daca te uiti la coperti dar, daca le citesti, întâlnesti teme crestine si versete biblice. Carti cu povesti ca povestea lui Joni Eareckson si carti despre oameni care s-au întâlnit cu Dumnezeu. Fetele vin si împrumuta mereu carti. Le place sa aiba în mâna carti în engleza pentru ca biblioteca scolii e destul de saraca. Adesea se întorc si discuta cu mine despre cartile pe care le-au citit si acesta e un alt mod de a vorbi despre principiile crestine.
În fiecare an fac cu fetele o lectie despre “šdragoste.’ Le învat expresii cum ar fi “a te îndragosti” si sunt foarte entuziasmate. Citim tot felul de povesti de dragoste si discutam întrebari de genul “šAr trebui sa ma casatoresc din dragoste sau pentru bani?’ La finalul lectiei, le spun întotdeauna ca le voi citi o poezie despre dragoste si le dau o copie cu textul din 1 Corinteni 13. Îl discutam în clasa iar apoi ele îl învata pe de rost. În primul an când am facut acest lucru, le-am spus ca daca e vreuna interesata, am si o copie în chineza. Cam dupa o saptamâna, au venit doua fete la mine si mi-au spus ‘Referitor la poezia pe care ne-ai învatat-o în clasa, crezi c-o gasesti în chineza?’ Mi-am scos Biblia în chineza si le-am aratat. Au luat-o si au citit iar acele doua fete au venit la Domnul. Si asta pentru ca au fost asa de atrase de cuvintele Bibliei si am vazut înca o data ca nu-i posibil ca Cuvântul Domnului sa se întoarca fara rod.
Sentimentul general pe care-l au întotdeauna noii crestini e frica. Li se pare ca au facut ceva ascuns si secret. Încerc sa nu le dau impresia ca e un lucru foarte secret atunci când se roaga cu mine, desi e foarte important sa ne purtam cu atentie iar frica e un sentiment puternic. De exemplu, va vorbeam despre fetele care au devenit crestine. Stiau una de alta pentru ca au venit la Domnul în acelasi timp. Dar, în anul urmator, alte doua fete au devenit crestine si nu vroiau ca altii sa stie. Erau patru eleve crestine în clasa aceea, dar doua din ele nu stiau de celelalte doua.
Daca scoala afla ca devenisera crestine, ar fi încercat sa le spuna ca au luat o hotarâre gresita, ca ar trebui sa renunte la ea si sa se razgândeasca. S-ar putea ca unii profesori sa le dea note mai mici, sau sa nu le dea recomandari prea bune atunci când termina scoala. S-ar putea ca aceste informatii sa fie trecute în dosarele lor, care apoi vor ajunge la viitori angajatori si astfel le-ar influenta sansele de promovare. Uneori nu conteaza, dar adesea poate fi invers, iar ele stiu asta si vor sa pastreze secretul.
Daca vor sa mearga la o biserica, le dau întotdeauna posibilitatea de a alege între o biserica “subterana” sau una recunoscuta de stat. De obicei, nu pot sa le duc eu acolo, dar pot sa le fac cunostinta cu alti oameni care pot s-o faca. Asa ca stau mereu putin în umbra. Câteodata, am mers cu ele la bisericile de stat. M-am întâlnit cu eleva în biserica si am stat cu ea, dar n-am vorbit deloc, deoarece ar fi însemnat sa am probleme cu scoala. Nu ni se permite sa ducem elevele la biserica.
Odata, vorbeam cu o eleva care avea o situatie familiala extrem de dificila. I-am vorbit despre dragostea lui Hristos si despre modul în care putea s-o ajute. M-a ascultat si aproape a devenit crestina dar dintr-o data s-a schimbat si a respins totul si a spus ca nu vrea sa aiba deloc de-a face cu aceasta. I-am spus “šBine, voi continua sa fiu prietena ta si sa ma rog pentru tine, nu-i nimic’ dar, dupa doi ani, la unul din cursuri, a scris o lucrare în care spunea ca am facut mari presiuni asupra ei ca sa devina crestina. Am fost foarte nelinistita si chiar nu stiu ce se va întâmpla pentru ca lucrarea ei e în dosarul scolii. Dar n-am luat-o ca pe ceva personal. M-am simtit si mai apasata sa ma rog pentru ea deoarece stiam ca e o eleva care auzise adevarul si-l respinsese si simteam ca se lupta cu Domnul. Cred ca daca voi continua sa ma rog, si daca voi va rugati împreuna cu mine, într-o buna zi îsi va da seama ca a auzit adevarul, îl va accepta si se va întoarce la Domnul. Dar pentru moment, vrea doar sa raneasca si sa-mi faca necazuri.
Nu sunt decât o persoana obisnuita iar China e plina de oameni obisnuiti care nu sunt decât niste vase gata sa-L lase pe Domul sa lucreze prin ele. Iar daca El poate sa-mi ia mâinile si picioarele si gura si sa le foloseasca în fiecare zi, asta-i tot ce conteaza. Am o diploma de la o universitate, care e necesara pentru a putea preda în China, dar n-am o diploma în limba engleza si nici macar pregatirea necesara, desi acestea sunt lucruri recomandabile. Nu am o personalitate extroverta, despre care multi oameni cred ca e necesara în sala de clasa. Cred ca tot ce pot spune e ca nu conteaza din ce mediu vii sau care îti e pregatirea. Daca vrei sa-ti construiesti relatii cu chinezii si sa-L lasi pe Domnul sa lucreze prin tine, doar asta conteaza.
Când am venit si am vazut ce faceau alti profesori în China, m-am gândit ca daca ei pot s-o faca atunci pot si eu. Si am vazut multimea de oameni din China. Habar nu ai de cât de multi oameni sunt în China pâna nu ajungi acolo si mergi pe o strada aglomerata. Te uiti în urma si le vezi fetele si-ti dai seama ca acesti oameni n-au avut niciodata vreo sansa sa auda ca exista un Dumnezeu care i-a creat si care îi iubeste; si daca nu exista cineva care sa le spuna aceasta veste buna, se îndreapta spre o vesnicie fara Hristos. Numai faptul ca te afli acolo îti da ocazia de a vedea nevoia dintr-o perspectiva mai larga si sa te gândesti “šDaca pot sa vin si daca Domnul ma poate folosi aici pentru a salva chiar si viata unui singur om, atunci merita.’ Salveaza o viata si fa ucenic din cineva în asa fel încât acesta sa atraga pe altcineva. Acesta e principiul de unu la unu.”
(Scrisoarea unei crestine din America, acum profesoara în China)
