Mîntuirea este prin har si numai prin credinta . În viata lui Luter acest adevar n-a fost convingerea care sa-i fi stapînit inima tot timpul. Daca ar fi avut aceasta convingere si în tinerete , n-ar mai fi ajuns preot.
În anul 1505, Luter mergea de acasa spre Universitatea Erfurt din Grmania. În timpul acestei calatorii era framîntat de gîndul judecatii lui Dmnezeu. El îsi examina viata întrebîndu-se : oare va fi acceptat de Dumnezeu în starea în care se afla ? Pentru un raspuns afirmativ avea însa multe îndoieli.
În timp ce se întreba cum sa ajunga la o mai înalta legatura cu Dumnezeu, asa din senin un tunet violent a cutremurat pamîntul, iar un fulger a luminat tot cerul. În acele momente el a cazut la pamînt fara suflare. Vazîndu-se în pericol s-a rugat spunînd : ” Sfînta Ana ; salveaza-ma !”
Pentru ca era asa de cuprins de frica, în acele momente a facut o mare promisiune: “daca viata îmi va fi pastrata ma voi calugari !”
Astfel de promisiuni nu-i ceva neobisnuit ; nu-i asa ? Cred ca multi dintre noi am procedat la fel în împrejurari critice !
Luter a fost însa un tînar de caracter . Ceea ce a promis a si împlinit ! În ciuda dorintei familiei sale care astepta ca el sa ajunga un judecator bogat, el a decis sa se calugareasca. Lasînd în urma lacrimi si durere, s-a despartit de cei dragi si a mers la o mînastire.
Acele momente au fost provocatoare pentru Luter. A trebuit sa spuna la revedere familiei si prietenilor, a trebuit sa se desparta de toate posesiunile sale si sa lase toate pretentiile sale lumesti, încadrîndu-se într-un program riguros al vietii de calugar.
Cu toate acestea el n-a scapat de marea povara a vinovatiei ce apasa pe sufletul sau. Se gîndea adesea ca înca nu facuse destul pentru a trai aceasta bucurie a eliberarii.
De aceea se gîndea ca trebuie sa renunte mai mult la sine însusi prin mai multa disciplina , mai mult post si mai mult timp dedicat citirii Scripturii !
Desi a depus si aceasta jertfa, tot n-a scapat de poavara vinovatiei. Ba mai mult decît atît ; teama de judecata si de condamnare vesnica îl tortura continu. Cu cît citea mai mult Biblia, cu atît mai mult descoperea sfintenia lui Dumnezeu si starea lui de pacatosenie. S-a pocait de pacatele sale atît e mult cît i-a stat în putinta, dar cu toate acestea îi era imposibil sa creada ca va fi acceptat în prezenta sfinteniei lui Dumnezeu.
Dupa sapte ani de framîntari si cautari continue pentru mîntuirea sufletului sau , timp în care a împlinit toate rigoriile acelui cadru aspru al vietii monahale, Martin Luter a fost trimis la Roma, pentru anumite probleme pe care trebuia sa le rezolve cu Papa.
Acest moment a devenit punctul culminant al vietii lui. Astepta cu nerabdare acea zi , pentru ca urma sa mearga în locul unde se astepta sa gaseasca centrul de pietate, sfintenie si putere al Bisericii pe care o iubea si fata de care si-a daruit întreaga viata.
Cînd a ajuns însa la Roma , a fost confruntat cu o mare surpriza. Aici a descoperit Biserica într-o imagine cu totul diferita fata de cea pe care o astepta. În loc sa gaseasca aceasta Biserica într-o stare exemplara de conduita si devotiune, a descoperit o Biserica lumeasca, rapusa de coruptie si lupte interne.
În fata acestei situatii , mintea i- a fost blocata si a ramas fara cuvinte. Cît de adesea sunt tineri care traiesc aceeasi frustrare chiar în zilele noastre, atunci cînd pasind în bisericile evanghelice, descopera ca biserica pe care o cauta este atît de departe de ceea ce trebuie sa fie !
Cutremurat de acea situatie, Luter a mers la catedrala si a început sa urce “Scala Santa ” (scarile sfinte ).
În timp ce urca pe aceste scari, saruta fiecare treapta asa cum era obiceiul. În acele momente însa , a început sa-i rascoleasca gîndirea un verset din Scriptura ce aparea tot mai proieminent din memorie.
” Cel neprihanit va trai prin credinta !” ; “Cel neprihanit va trai prin credinta !”. Cercetat de acest verset , se tot întreba : “Ce fac eu aici sarutînd aceste trepte “? “Cel neprihanit de fapt va trai prin credinta !”
Acelea au fost momentele cînd Dumnezeu a început o schimbare în inima si-n viata lui Luter. Iar aceasta transformare a influentat crestinismul pentru todeauna !
Mai tîrziu , vorbind despre acea experienta, Luter a scris : ” În acele momente parca s-au deschis portile cerului, iar eu nu intram în catedrala , ci în paradis !”
El, a ajuns conducatorul reformei protestante asa cum fiecare dintre voi bine stiti, dar a avut si o influenta deosebita si asupra culturii germane pentru ca a tradus Biblia în limba germana si a scris mai mult de 400 de carti si pamflete. A scris catehismul pentru oamenii de rînd si a introdus cîntarea pentru toti cei ce participau la închinare. Cea mai cunoscuta dintre cele 125 de cîntari pe care le-a scris este : ” Cetate tare-I Dumnezeu “!
Un sfîrsit neasteptat pentru un tînar care a intrat în calugarie pentru ca s-a speriat de un tunet ; nu-i asa ? Biserica ar trebui sa multumeasca lui Dumnezeu , pentru acea furtuna providentiala si interpretarea gresita care i s-a atribuit. Dar mai mult decît atît Biserica ar rebui sa mutumeasca lui Dumnezeu pentru ca prin schimbarea si dedicarea pe care Luter a trait-o , a experimentat o mare trezire spirituala.
Cu toate acestea , ar trebui însa sa fim cuprinsi de durere pentru ca dupa mai mult de jumatate de mileniu de cînd Luter a trait aceasta schimbare profunda a vietii, sunt asa de multi oameni care înca n-au cunoscut binecuvîntarea acestei transformari si n-au ajuns sa traiasca bucuria eliberarii.
