MESAJUL ÎNVIERII PENTRU LOCUITORII DIN PAPUA NOUA GUINEE

1
18

Se pare că mesajul învierii, repetat an de an cu tot mai puțin entuziasm de unii slujitori bisericești, nu mai are ecoul de altă dată în sufletul neamului nostru românesc. Învierea Domnului a devenit o simplă sărbătoare creștină, a cărei semnificație se reduce la un set de ritualuri (presărate uneori cu elemente păgâne) ce golesc acest eveniment istoric de conținutul său spiritual. Astfel, asistăm în aceste zile la derularea unui proces spiritual straniu care indică, mai degrabă, o întoarcere a țării noastre spre păgânism.

Cea mai puternică dovadă adusă în sprijinul acestei informații este faptul că cei mai mulți dintre români nu mai cred în sensul literal al învierii. Pentru ei, sărbătoarea învierii se rezumă la un simplu gest de aprindere a unei lumânări într-un cadru ritualistic. Oricâte emoții ar induce un asemenea ritual tradițional, fără o credință puternică în ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi prin învierea lui Hristos, viața noastră spirituală nu este altceva decât o “moarte cosmetizată”. Sufletul nostru secătuit de lipsa credinței în Înviere, moare pe zi ce trece până ce se cufundă în moarte eternă, dacă nu apelăm la Hristos pentru a ne smulge din acest proces funebru. Fără El, ne îndreptăm spre iad cu lumânarea în mână!

Din dorința de a introduce o nouă provocare pentru acești călători sumbri, aflați pe drumul spre moarte eternă, am ales să descriu aici entuziasmul unor oameni care au aflat, pentru întâia dată în viața lor, despre Înviere. Este vorba despre locuitorii unui trib din Papua Noua Guinee ce au avut, recent (1991), posibilitatea să citească în limba lor adevărul Biblic despre Învierea lui Hristos. Povestea fascinantă despre aventura traducerii Scripturii în limba acestu trib din Papua Noua Guinee este redată de Neil Anderson în cartea sa (tradusă și în limba română), Temeiul tuturor lucrurilor (Cluj-Napoca: Aqua Forte, 2004). Reacția oamenilor din aceste ținuturi păgâne uitate de timp (dar nu și de Dumnezeu), redată de autor cu atâta îndemânare, constituie, cred, o mărturie vie a modului în care Adevărul despre Înviere își găsește locul potrivit în viața umană.

Este fascinant modul în care locuitorii acestui trib din Folopa (Papua Noua Guinee) ajung să descifreze mesajul Evangheliei, tradus (adeseori cu multe dificultăți) în limbajul lor și adaptat înțelegerii lor culturale. Cum s-ar putea traduce, de exemplu, pasajul din Luca 11:11: “Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său…un pește să-i dea un șarpe în loc de pește?”, când pentru băștinașii Folopa atât peștele cât și șarpele constituie o delicatesă culinară? Evident, pentru a reda sensul originar al comunicării Mântuitorului din acest acest context, traducătorii Bibliei au folosit alt fel de conexiuni care să-i facă pe locuitorii acestui trib să se bucure de faptul că Tatăl nostru ceresc le poartă de grijă într-un mod providențial și suveran.

Ce mare a fost bucuria băștinașilor Folopa când au citit în Biblia lor acest verset care suna cam așa: “Cine este tatăl acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său…un pește să-i dea un șarpe viu dintre aceia care, atunci cand mușcă, îi omoară pe oameni?”! Deodată, cuvintele acestea au rezonat cu înțelegerea lor culturală (ei știu că există șerpi care dacă nu sunt vânați cu grijă pot ucide) și au înțeles, astfel grija și bunătatea Tatălui ceresc pentru ei. Dar, cum poți să vorbești despre înviere și să traduci acest termen Biblic, atât de important pentru orice generație umană, în cultura Falopa unde nu există echivalent pentru “răstignire” sau “înviere”. Iată cum redă Neil Anderson episodul traducerii pasajului din Faptele Apostolilor 17: 29-31

“Astfel dar, fiindcă suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu meșteșugirea și iscusința omului. Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință, și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască; pentrucă a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta și despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morți…”

Reacția oamenilor din tribul Folopa, față de acest adevăr este redată astfel:

“Tocmai terminasem de scris ultimele propoziții și aruncam încă o privire asupra notițelor, vrând să mă asigur că voi fi în stare să descifrez mai târziu ceea ce mâzgălisem pe hârtie, când murmurul din jurul meu a început să se întețească. Unii dintre bărbați se ridicaseră în picioare. Toată lumea vorbea în același timp și cu atâta înflăcărare, încât nu reaușeam să disting nimic din ce spuneau… M-am uitat împrejur, așteptând. Agitația era prea intensă ca să înțeleg ce se întâmplă. În cele din urmă, s-au întors spre mine și au spus: “Heto Ali (tradus literal: “tatăl lui Heto”, așa obisnuiesc ei să se adreseze părinților, făcând referire la copiii acestora), știi tu despre ce vorbim?”

Nu aveam nici cea mai vaga idee.
“Vorbim despre ceea ce am tradus mai înainte”, mi-au dat de știre.
Au arătat spre foile împrăștiate înaintea mea. “Vorbim despre legenda celor doi șerpi.”
“Poftim”?, am exclamat eu, buimăcit de-a binelea.
“Cei doi șerpi”, au repetat.
Nu pricepeam nimic. Eu eram, acum, cel care mă aflam în beznă și venise rândul lor să mă
lumineze!
“Nu e vorba despre nici un șarpe aici”, am spus.
“Ba da, este”, au spus. “Nu cunoști legenda celor doi șerpi?”
“Nu”
“Vrei să o auzi?”

Bineînțeles că voiam. Drept urmare, toată lumea s-a așezat, iar Apusi Ali a devenit purtătorul de cuvânt.”Noi, tinerii”, a spus, “așa cum suntem cei de aici, nu știm prea multe, însă bătrânii care cunosc cu adevărat vechile obiceiuri și povești… ei spun că la începutul vremurilor, atunci când toate s-au născut, au fost odată doi șerpi care au vorbit. Unul dintre ei era un hupu kepi (șarpe bun) și a rostit un singur cuvânt: Kepaayako, kepaayako, adică trăiește, trăiește.

Celălalt era un wusiki (șarpe rău) și a rostit un singur cuvânt: Sinako, sinako, adică mori, mori. Dar atunci cand wusiki a spus mori, hupu kepi l-a plesnit peste față și i-a poruncit: “Nu spune asta!” I-a clintit astfel falca din loc și, de atunci, de fiecare dată când prindem un astfel de șarpe și îl ținem cu capul în jos, falca i se clatină dintr-o parte în alta. Bătrânii spun că, dacă wusiki n-ar fi spus mori, noi n-am mai fi murit.”

Apusi Ali m-a privit adânc și a continuat: “Și totuși murim.”
Am încuviințat, așteptând să văd unde este legătura.

“Moartea vine deseori în satul nostru”, a mai spus el. “Iar atunci când cei dragi, copiii, frații, surorile, soțiile pleacă de lângă noi, întristarea e mare. Întreg satul jelește. Moartea este întotdeauna atât de aproape de noi! E un adevăr îngrozitor și un prilej cumplit de a lua aminte: murim n-avem scăpare.”

S-a oprit o clipă. Spre deosebire de agitația din urmă cu câteva minute, încăperea se scufundase acum într-o liniște de mormânt, ca și cum însuși wusiki s-ar fi târât, cu o falcă îndoită, pe podea și nimeni nu-i putea face nimic.
“Acum, însă… am înțeles”, a spus. “Ceea ce tocmai am tradus – propovăduirea lui Pavel înaintea Areopagului despre înviere – am înțeles!”
… “Dar – cum rămâne cu șerpii?” am întrebat.

“Ei bine”, a început Apusi Ali, “Nici noi n-am reușit să pricepem prea bine ce voia să spună legenda. Poeții nu vorbesc întotdeauna pe înțelesul oamenilor. Povestea vine de la bătrâni. Ei spun că, dacă wusiki n-ar fi spus mori, atunci n-am mai muri. Dar hupu kepi este șarpele mai puternic, iar el a spus trăiește. L-a mustrat pe wusiki și l-a rănit. În legendă, așadar, șarpele cel bun a ieșit învingător. Ceea ce nu s-a întâmplat în viața noastră de zi cu zi. Murim ca întotdeauna și, în cele din urmă, nu ni se dă nici o speranță. Ceva nu se potrivea – sau fusese lăsat pe dinafară. Însă totul a devenit limpede atunci când am ajuns la partea în care Dumnezeu aduce în fața tuturor dovada netăgăduită a dreptății Sale prin faptul că a înviat un Om din morți. Dumnezeu ne cunoaște. Ne cunoaște legenda. Acum, știm ce vrea să spună și, mai presus de orice, știm că adevărul ei se împlinește mulțumită lucrurilor pe care le-a desăvârșit Dumnezeu prin Isus Hristos”.

Entuziasmul acestor păgâni (până nu demult canibali), cu privire la mesajul Învierii demonstrează puterea învierii lui Hristos în viața umană. Dumnezeu ne-a demonstrat prin învierea lui Isus Hristos cum se va încheia istoria pentru cei ce cred în El. Această perspectivă glorioasă este mult prea importantă ca să nu fie comunicată cu entuziasm și mult prea plină de sens ca să fie transformată într-un ritual sau eveniment simbolic. Să ne rugăm ca puterea învierii lui Hristos să ne umple sufletul și întreaga noastră personalitate astfel încât nu doar păgânii, dar și “creștinii” generației noastre moderne să se întoacă la credința Biblică în Înviere.

MESAJUL ÎNVIERII PENTRU LOCUITORII DIN PAPUA NOUA GUINEE
Da o nota acestui articol

1 COMENTARIU

  1. Ne-a dat Dumnezeu atata har ca sa-L cunoastem:) Mi-e rusine de mine cateodata pt ca am ajuns sa ma obisnuiesc cu cea mai mareata veste din cate exista; veste care da viata si care a zguduit raiul, pamantul si iadul: Hristos a inviat!!!!!!!!!!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.