Experiente în jungla Peruana

4
16

Eu și A… suntem foarte mulțumiți că am putut descoperi realitatea în care trăiesc nativii Yaneșa. Problemele din viețile acestor oameni sunt imense, și nu sunt deloc un caz izolat în jungla Peruana. Jungla luptă împotriva omului, distanțele îl țin izolat, ignoranța îl omoară. Cuvântul lui Dumnezeu ar fi scăparea lor, dar din pacate, Scriptura este ignorată, necunoscută și e ultima preocupare pe care o are cineva în jungla amazoniană. Noi strigăm către Domnul: “Poporul peruan are nevoie urgentă de oameni care să îi explice BINE Biblia!”.

Pe 27 februarie am plecat cu autocarul din Lima. După ce am trecut munții peste noapte, am ajuns pe la 9 dimineața în Villa Rica. Aici ne-am dezmorțit trupurile după 10 ore în scaun, am mâncat ceva și am contractat o camionetă 4×4 pentru a ne duce la terenul de antrenament al Segadores, care se află în adâncul junglei.
Drumul neasfaltat era brăzdat de pâraie, noroaie și abrupturi. După 4 ore de zdruncinături dispăruse voia bună de la început, căci eram epuizați. Manuel, responsabilul antrenamentului, ne aștepta împreună cu câțiva nativi, între care Lucho, un Yaneșa creștin care urma să fie “instructorul” nostru pentru o săptămână. Toți ne-au salutat: “Puetare mașin, Puetare noch!” (Bună ziua frate, Bună ziua soră).Ne-au invitat să ne odihnim pe niște bușteni. Nu a trecut mult și au adus găleata de masato. Fiecare am primit, foarte ceremonial, pe rând, un castron plin. Mi-era sete, eram obosit, așa că nimic nu putea fi mai bun în momentul acela decât un “iaurt” autohton.

Am primit propria macetă (o sabie luna) și ni s-a spus să avem grijă de ea, să o folosim cu precauție, și să o purtăm cu onoare în săptămâna care urma. Ne-am pus cizmele de cauciuc, ne-am luat rucsacii în spinare și am luat-o după Lucho care ne-a luat prin niște hățișuri. Rucsacul meu cântarea vreo 20Kg, așa încât înaintarea îmi era dificilă. Am ajuns într-un luminiș unde se vedea ca iarba și arbuștii erau noi. Lucho ne-a explicat în Yaneșa: “aici au facut o purma cei din echipa trecuta, cu noch Adina”. Printre ierburile înalte abia se vedea un schelet de colibă putrezită, construit anul trecut.

Am ajuns la casa care urma să fie adapostul nostru pentru o saptamâna. Lucho, Manuel și Saul ne-au adus niște căpățâni de banane și un coș de yuca. Mai apoi am ieșit la treaba. Împrejurimile casei și cărările spre apă erau invadate de vegetație. Am curățăm calea spre pârâul de unde luăm apa de băut. Apoi a urmat bătătura casei, unde am avut de lucru vreo 3 zile ca să o aducem la un aspect “civilizat”. Am constatat că putem folosi niște lămâi foarte bune pentru a da gust mâncării și de niște fructe dulci și pline de semințe. Erau bune ca desert.

În prima noapte Lucho ne-a scos la pescuit. Deși nu am prins nimic, am început să învățăm cu el limba Yaneșa câteva cântece despre Yompor (numele lui Dumnezeu). Lucho ne-a spus că vom merge la pescuit cu Kube. O plantă toxică pentru pești care se zdrobește și se aruncă în apă. Peștii mor otrăviți și ies singuri la suprafață. Din ziua respectivă pâna la sfârșit am avut la fiecare masă pește. Segadores are vreo 25ha de junglă, pe care le folosește pentru antrenament.

A doua zi deschis un drum larg de 2Km prin junglă până la șosea. Vreo 2 Km pe care i-am parcurs în 4-5 ore. Din cauză că nu eram obișnuit cu maceta, nu cunoșteam doua reguli de bază: că trebuie să ți-o ascuți bine mereu și că trebuie să lovești în diagonală, nu perpendicular. În primele 3 zile mi-am forțat tendoanele atât de tare că nu mai puteam să strâng pumnul sau să țin ceva în mână. În consecință am folosit la minim maceta în urmatoarele zile, ca să mă refac.

Cea mai grea și istovitoare provocare a fost să construit o casă pe același teren pe care au construit anul trecut Adina cu echipa ei. Joi am ajuns acolo, în același loc pe care ni-l arătase Lucho în prima zi. În mai puțin de 2 ore, 400mp de vegetație era rasă, culcată la pământ și făcută bucăți. Apoi am mers în pădure unde am căutat arbori foarte rezistenți, din care am tăiat stâlpii și grinzile. Fiecare din noi avea de căutat și doborât câte 4-5 palmieri din frunzele cărora urma să facem acoperișul. Am adunat mai mult de 200 de frunze mari de palmier, le-am îndoit și pus la soare ca să se usuce un pic.

În această zi am strâns aproape toată materia primă pentru casă, cu bușteni de grosimi și lungimi. Tăiatul de copaci în junglă nu e ca în România. Copacii rămân legați de sus, și e foarte greu de doborât la pământ. Așa încât trebuie să fii mereu atent în ce direcție vrei să îl tai, daca vrei să și cadă. Iar daca se vede ca e bine legat de alții, nu te mai ostenești să-l tai.

Vineri era ultima zi efectivă de stat în izolare. De dimineață ne-am luat la noi mâncare și o găleată de masato și am plecat să construim casa. Am săpat gropile cu maceta, am plantat stâlpii, am pus grinzile, am înălțat scheletul acoperișului. E absolut uimitor cum se poate construi o casă utilizând doar ce îți oferă pădurea: lemne, nuiele, frunze, scoarță de copac, liane, etc. Ca unealtă, singura de care ai nevoie e maceta. Nu se folosesc cuie, totul se leagă cu scoarță de copac! La prânz casa era înălțată. Avea o suprafață la sol de vreo 10mp și două niveluri: parter și mansardă. După masă am adus materialul pentru dușumea și am terminat acoperișul. Dușumeaua e ridicată la jumătate de metru de pământ, ca să nu ne expună direct la insecte, șerpi, etc. Deja aveam destul experiențe negative cu ciupituri veninoase de viespi, furnici, miriapozi. Unele au fost așa de grave că era vorba de întors la oraș. Aparatul cu arc electric i-a ajutat pe cei ciupiți să se vindece mai repede, iar pastilele le-au calmat durerile.

I-am învățat un joc biblic în care trebuia să recunoască un personaj biblic. Cu ocazia asta mi-am dat seama că în afară de Manuel, care are mulți ani de credință și de lucrare, cunoscând Biblia, ceilalți toți de abia dacă o citiseră o dată. Investigând mai departe, am văzut că asta e o stare generală în Peru. Nimeni nu îi învață aici că trebuie să își citească singuri Biblia acasă, verset după verset, capitol după capitol, carte după carte, iar când o termină să o ia de la început. Noaptea trecea încet și pe la 3 ni s-a făcut foame. Am mâncat banane coapte cu caraceama, după care în sfârșit ne-a luat somnul. La 6 dimineața s-a luminat și am plecat pe cărare pentru a ne termina bagajele și a ieși la șosea.

Am făcut drumul pe jos, timp de 2 ore, până în satul Santo Domingo, unde urma să trăim fiecare într-o familie, învățând limba Yaneșa și obiceiurile locului. Odihnindu-ne la umbra casei noi și modernizate a lui Lucho, mare ne-a fost mirarea cînd în praful drumului se oprește o camionetă cu pasageri și din ea coboară Oscar cu .. ADINA! Veniseră cu o zi mai devreme. Ce bucurie pe mine, căci mi-era dor de ea și era pentru prima dată când ne despărțeam pentru o perioadă atât de lungă (o săptămână). Ea îmi aducea vești din toată lumea, primite pe internet, iar eu îi povesteam toate peripețiile din junglă. Iar ce nu voiam eu să îi spun, mă pârau ceilalți.

Sâmbătă a fost liber iar Duminica am participat la adunarea bisericii locale. O casă destul de îngrijită făcută din acealeași materiale ca și coliba noastră din junglă. Adina a recunoscut pe mulți din cei pe unde a stat anul trecut. Era impresionată să vadă că cei cărora le-a vestit evanghelia și le-a mărturisit pe Domnul anul trecut se găseau în biserică. Între ei șeful satului, care anul trecut se împușcase în picior. Mulțumită rugăciunilor și medicamentelor lăsate de Adina, omul se recuperase aproape complet.

După adunare Lucho ne-a condus la familia la care urma să stăm o săptămână. Era la fratele lui Lucho, Jose, la care Adina a mai stat si anul trecut. El locuiește la o oră de urcat muntele, departe de drum. Jose se ocupă cu tăiatul de lemne din pădure. Dar adevărul e că trăiesc el, soția și cinci copii, din mila lui Dumnezeu și a rudelor, care le mai dau câte ceva de mâncare pentru copii. Pe acasă rar stă câteva ore. Soția lui, nu vorbește mult, dar e foarte muncitoare, răbdătoare și iscusită. Ea ține toată casa, și o îngrijește cum poate și cât se pricepe. Cu multă dăruire, ne-au cedat nouă camera de jos a casei, care avea pereți de scândură, și ei toți 7 s-au mutat la mansardă, unde în timpul nopții era mult mai frig. Copiii se uitau curioși la tot ce scoteam din rucsac. Multe din lucrurile noastre erau noi pentru ei.

Ne-am obișnuit repede cu viața acolo, căci nu era multă activitate. Avreau terenul brăzdat de câteva răulețe, care delimitau terenul casei de chacra de yuca și de cea de banane. Hrana zilnică era yuca fiartă, pituca (o altă plantă tuberculoasă) și pește dacă prindea Jose. Când se fac, bananele completează masa. Acum venise timpul pentru pijuayo, care sunt fructele unui palmier foarte înalt. Sunt ca niște prune care cres în ciorchine, au gust de dovleac și se fierb foarte greu. Dacă adaugi frutcul la masato iese o băutură foarte bună.

Prima zi de treabă a constat în plantarea porumbului, o cultură nouă pe care voiau s-o introducă pentru hrana porcilor. Apoi, timp de trei zile am muncit la curățarea cărării care urcă la casa lor. Aici a fost de lucru serios. După aceste trei zile, cărarea arăta altfel: luminoasă, clară, curată, fără liane care să îți cadă în cap.

Le-am dăruit un săpun și i-am învățat cum să-l folosească. Unul din copii avea o periuță de dinți și s-a apucat să se spele pe dinți cu săpunul. Adina i-a învățat să se spele pe cap cu șampon sau săpun, și cum să se pieptene. Le-am dat pieptenul meu, căci nu aveau nici așa ceva. Apoi, îi vedeam în fiecare zi spălați pe față și pieptănându-se. Cel puțin fetițele, căci se luau după Adina.

Cel mai important lucru care l-am putut face pentru ei a fost că le-am povestit din Biblie. Jose era un om destupat la cap, care înțelegea multe și ținea foarte bine minte amănunte din Biblie. Cu vreo 7 ani în urmă fusese botezat, venea la biserică, dar în ultimul timp se lăsase pe tânjeală și nu mai apărea duminică la adunare. Își zicea lui însuși că e un “creștin decăzut”. Deși anul trecut făcuse o promisiune cum că se va îndrepta, nu a făcut nimic în sensul acesta. Și ce să facă, când nu putem vorbi despre o reală convertire la el? Și ca el sunt majoritatea celor care își zic frate și soră, prin comunitățile Yaneșa. Creștinismul este un obicei cu care să-și umple duminica, în lipsă de alte distracții sociale. Fără o convertire reală, nu poate decât să te plictisească sau necăjească un mesaj despre lepădarea păcatelor. Tragedia mai mare este că oamenii aceștia de multe ori nu primesc un creștinism autentic, ci un mesaj al mântuirii prin fapte.

Noi i-am propus lui Jose ca în fiecare dimineață și seară să ne adunăm cu toții să le povestim din Biblie. A fost de acord și era primul care să ne aducă aminte: “diseară ne vom întânli să ne spui istoria mai departe. Am rămas acolo când cutare a făcut următoarele lucruri”. Era interesat, atent, și ținea minte tot. Îi chema mereu pe copii să vină și să asculte cuminți. Soția lui de asemenea asculta atentă. Am hotărât să începem cu începutul, cu Creația.

Poporul Yaneșa nu are decât Noul Testament tradus în limba lor și prea puțini au acces și capacitate să citească o Biblie întreagă în Spaniolă. Pentru majoritatea, istoriile Vechiului Testament sunt necunoscute. Pentru Jose și familia lui, istoria Creației, a lui Adam și Eva, Căderea în Păcat, Cain și Abel, Potopul, Avraam, Isaac, Iacov, Iosif și Moise, toate acestea au fost lucruri noi. Am reușit să le povestim până la ieșirea evreilor din Egipt. La sfârșit a venit foarte serios la noi zicând că el și soția lui ne roagă foarte frumos să le facem rost de o Biblie în Spaniolă, căci vor să citească singuri mai departe.

M-am bucurat foarte mult și le-am promis că le vom căuta o versiune ușor de citit, și că le-o vom tirmite cu prima ocazie, DACĂ ei promit că vor avea grijă de ea și o vor păstra cu sfințenie într-un loc ferit de umezeală, gândaci și alte pericole. I-am arătat cărțile de școală ale copiilor, care erau într-o stare jalnică. Uneori le lăsau în ploaie, alte ori le rupeau. I-am spus că așa ceva nu trebuie să se mai întâmple, și mai ales, cu o Biblie.

Duminică, Jose și-a îmbrăcat frumos copiii spălați și au coborât cu noi la adunare. Ne-am întâlnit cu mare veselie cu ceilalți elevi ETAE care fuseseră distribuiți în alte familii. Am încheiat ziua cu un ospăț delicios de porc gătit haiducește într-o groapă cu jar. La urmă frații Yaneșa ne-au pornit la drum spre Villa Rica, cu multe urări pentru ceilalți din Segadores.

Am călătorit iarăși 4 ore în camionetă, de data asta mult mai rău, într-o înghesuială de 24 de persoane cu toții. Stătea fiecare în picicioare pe câte o bucată de scândură, cocoțat pe caroserie sau pe cauciucurile de rezervă. Mersul cu autocarul de la Villa Rica la Lima a părut lux. Șocul civilizației a fost brusc, căci în mai puțin de o zi am traversat toate epocile cultural-geografico-istorice, de la viața simplă și naturală a junglei, până la viața galopantă și sofisticată a Limei. La 4 dimineața, pe 16 martie am ajuns în Lima.

Vă mulțumim, fraților, tuturor celor care ne sprijiniți în vreun fel. Domnul va lua aminte la eforturile fiecăruia, și mai ales la inima cu care facem lucrarea Sa. Așteptăm oricând scrisori cu întrebări și preocupări, și orice rânduri de la voi. Sperăm să avem acum un timp mai lung de relaxare, în care să putem să răspundem celor care așteaptă de la noi vreun răspuns.
Cu mult drag,
A….si M…….D

4 COMENTARII

  1. Forget diet program denial: Consider including foodstuff to your diet program ABC Acai Berry Soft Gel instead of subtracting them.Incorporate in healthier goodies you genuinely adore, like deep-red cherries, juicy grapes, or ABC Acai Berry Soft Gel. Slip people favourite fruits into your bag lunch and breakfast cereal incorporate the veggies into soups, stews, and sauces.”Introducing in genuinely performs, taking absent by no means does,” claims registered dietitian David Grotto, RD, LDN, creator of one hundred and one Ideal Lifestyle Foodstuff, but do remember to ABC Acai Berry Soft Gel hold an eye on overall energy. And really don’t overlook to incorporate in anything bodily, as well, whether it’s undertaking a handful of dance moves ahead of ABC Acai Berry Soft Gel, capturing hoops, or taking a fast stroll.

  2. Marcus y Adina

    Aunque no entiendo las palabras de esta página sé que trata de su obra misionera en la selva y estoy continuamente orando por ustedes desde que les conocí al igual que por el ministério `Segadores´. Me identifico con su obra y les llevo en mi corazón; Dios les bendiga!

    Andrés!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.