UN STRIGĂT SURPRINZĂTOR
Ultimele cuvinte rostite de Domnul Isus pe când se afla pe cruce, conțin afirmații surprinzătoare, care pentru cei ce le-au auzit atunci, cât și pentru noi cei de astăzi, sunt deosebit de importante. Prin acest mesaj voi prezenta cea de-a patra rostire făcută de Domnul Isus pe cruce, arătând care sunt elementele surprinzătoare și învățămintele pe care trebuie să ni le însușim.
Cea de-a patra rostire făcută de Domnul Isus pe cruce, conține strigarea:
“Eli, Eli, Lama Sabactani?”, adică: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Mat.27:46).
Dacă analizăm elementele surprinzătoare la această rostire, este de remarcat modul în care a fost exprimată. Dacă în rostirile precedente, Domnul Isus a vorbit cu voce moderată, cea de-a patra rostire, a fost făcută cu voce tare. Evanghelistul Matei accentuează acest fapt, spunând: ” Isus a strigat cu glas tare” (Mat.27:46)
Deși a striga cu glas tare, unii s-ar grăbi să spună că este un pleonasm, această afirmație este însă o traducere corectă a afirmației din limba greacă ”anaboao megas” în care ”anaboao” înseamnă a striga cu voce tare, sau, cu toată puterea. Iar, adjectivul ”megas” care îi este alăturat acestui termen, amplifică la maxim volumul cu care această rostire a fost exprimată. Utilizat frecvent și în limba română, termenul ”mega”, înseamnă ceva foarte mare, foarte puternic, foarte tare, care este aproape de limitele extreme.
Nu-i așa că este surprinzător ca cineva care este pe moarte să rostească o așa strigare? Dar de ce o fi strigat Domnul? Cred că în primul rând, Domnul Isus a strigat ca să fie auzit.
Domnul Isus știa că mărturisirea pe care a exprimat-o are o așa importanță, încât trebuia să fie auzită de toți, chiar și de cei ce se aflau în mijlocul vacarmului de la cruce. De fapt, după această strigare reacția celor din jur a venit imediat: unul dintre cei prezenți a zis: ”strigă pe Ilie!”, un altul a alergat și a luat un burete pe care l-a umplut cu oțet și I-a dat să bea, iar ceilalți plini de curiozitate, voiau să vadă dacă vine Ilie ca să-L salveze.(Mat.27:47-49)
Deși cei prezenți au reacționat cumva față de strigătul Domnului, niciunul dintre ei nu a avut reacția care trebuie. Acest fapt arată că ei nu au înțeles spusele Domnului și nici nu au luat aminte la semnificația acestei rostiri.
Apoi, cred că Domnul Isus a strigat cu glas tare, ca să exprime durerea pe care o trăia. Știm că era pe cruce și ispășea o pedeapsă pentru fapte pe care nu le-a săvârșit. Și că răstignirea era una dintre cele mai brutale și dureroase execuții. Cunoscând acest fapt, Senatul Roman, a interzis această formă de pedeapsă pentru cetățenii romani care erau condamnații la moarte.
Însă durerea pe care o trăia Domnul, nu era numai de natură fizică. Cred că inima Lui era îndurerată și de faptul că a fost respins de cei din neamul Lui, că a fost urmat de un număr așa de mic dintre ucenicii Săi, că a fost trădat chiar de cel în care Și-a pus cea mai mare încredere, și că răutatea oamenilor păcătoși pentru care își da viața a ajuns la culme.
Mai mult însă decât durerea fizică și cea sufletească, durerea Domnului Isus avea și o cauză spirituală. Deși s-a făcut întuneric la miezul zilei, (la ceasul al șaselea), și acest întuneric a ținut până la ceasul al nouă-lea (ora trei după amiază), mai mult decât întunericul fizic, în acele momente era în acțiune cel mai mare întuneric spiritual, cauzat de mulțimea păcatelor omenirii și de concentrarea atacurilor celui rău.
Anticipând acest moment, Domnul Isus a spus:” Sufletul Meu este cuprins de o întristare de moarte!” (Mat.26:38)
Aceste realități confirmă faptul că răstignirea Domnului Isus, a fost cel mai întunecat moment din istorie. De aceea, ziua în care Domnul Isus a murit pe cruce, poartă de atunci numirea de ”Vinerea Neagră”!
Dar, motivul care a amplificat cel mai mult durerea Domnului Isus a fost, despărțirea de Tatăl. Stigătul Eli, Eli, Lama Sabactani, rostit de Domnul Isus în limba evreiască (primele două cuvinte) cât și în limba aramaică (următoarele două cuvinte), arată că în acele momente Dumnezeu Tatăl, L-a părăsit. Tatăl, care L-a trimis în lume, care a fost prezent alături de El în tot timpul misiunii terestre, acum L-a părăsit! Cel, care a avut rostiri deosebite despre Fiul Său, la botezși la schimbarea la față, acum la răstignire, nu a mai rostit niciun cuvânt. Ba mai mult chiar; și-a întors spatele și L-a părăsit.
Nu știu dacă ne putem imagina măsura acestei dureri, și cât de mare ar trebui să fie strigătul celor care o încearcă. De aceea, am putea spune că Domnul Isus a strigat nu numai ca să fie auzit, sau să exprime durerea spirituală cauzată de despărțirea de Tatăl, ci, a strigat ca să arate și grozăvia stării fără de Dumnezeu.
Când apostolul Pavel a descris starea în care se află cei păcătoși, a mărturisit:
” aduceți-vă aminte că în vremea aceea erați fără Hristos, fără drept de cetățenie în Israel, străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde şi fără Dumnezeu în lume.”(Ef.2:12)
Această mărturisire arată că cei păcătoși trăiesc pe minus, iar cel mai mare dintre aceste minusuri, este despărțirea de Dumnezeu. Domnul Isus a trecut prin această stare de despărțire de Tatăl, doar câteva minute, fiindcă după numai câteva momente, El a strigat iarăși cu glas tare:
” Tată, în mâinile Tale îmi încredințez duhul!” Și când a zis aceste vorbe, Și-a dat duhul.” (Mat.27:50; Marcu 15:37; Luca 23:46; Ioan 19:30).
Dacă Domnul Isus a strigat cu glas tare doar pentru câteva minute în care a fost despărțit de Tatăl, trebuie să înțelegem cât de grozavă vor fi suferința și strigătele acelora care vor fi despărțiți de Dumnezeu Tatăl, toată veșnicia. Despre grozăvia acestei stări, evanghelistul Matei a afirmat că:
”..în întunericul de afară..va fi plânsul și scrâșnirea dinților ” ( Mat. 24:51;25:30)
Păstrând în atenție acest strigăt surprinzător rostit de către Domnul Isus pe cruce, împrejurările în care a fost rostit, precum și semnificația acestuia, lasă-mă să te întreb: Nu cumva ai ajuns și tu părăsit de Dumnezeu Tatăl?
Poate că încă nu-ți dai seama de grozăvia acestei situații spirituale, dar va veni o zi, când la marea judecată dinainte tronului lui Dumnezeu, cei credincioși vor fi rânduiți pentru viață veșnică, împreună cu Dumnezeu Tatăl, iar cei necredincioși vor fi rânduiți pentru pedeapsă veșnică departe de fața lui Dumnezeu Tatăl (Mat.25:31-46).
Ca nu cumva să te numeri printre cei de la stânga lui Dumnezeu, trebuie ca în aceste momente să ai un alt fel de strigăt pe care să-l adresezi lui Dumnezeu, spunând: Doamne, ai milă de mine păcătosul!
Iar dacă trăiești și umbli cu Dumnezeu, nu te mulțumi că ai parte de toate binecuvântările pe care le primesc cei ce caută fața Domnului, ci, strigă și mijlocește pentru cei pierduți din casa ta, dintre prietenii și cunoștințele tale, pentru ca la vremea marii sărbători, să fiți cu toții în prezența lui Dumnezeu, și împreună cu Tatăl, veșnicia întreagă.
Pastor Dan Boingeanu