PLANUL LUI DUMNEZEU CU OMUL

7
198

EXEMPLUL SFINTEI TREIMI

Text . I Ioan 1:1-10
Verset cheie. Evrei 2:10-11

Cel mai proieminent model prin care Dumnezeu prezinta planul pe care îl are cu omul, este exemplul Trinitatii.

Înainte de a ne vorbi despre acest plan , Dumnezeu ni-l exemplifica prin armonia caracterului, relatiilor si-a lucrarii Sfintei Treimi. Studiind ceea ce Sfânta Scriptura ne învata despre Trinitate, vom descoperi raspuns la întrebarea :Cum este Dumnezeu în El însusi ?
Cuvântul Trinitate, nu este un termen biblic, cu toate ca ideea comunicata de el este întâlnita în multe locuri din Scriptura. Cuvântul Trinitate înseamna ” triunitate”sau “trei în unul “. El este folosit sa sumarizeze învatatura Scripturii ca Dumnezeu exista în 3 persoane : Tatal, Fiul si Duhul Sfânt, si este totusi un singur Dumnezeu . Deut. 6:4

Revelatia Trinitatii în Vechiul Testament

Doctrina trinitatii nu este prezentata explicit în Vechiul Testament, dar sunt
câteva pasaje care implica existenta Lui Dumnezeu în mai mult decât o persoana.

Folosirea pluralului

Primul nume sub care se descopera Dumnezeu în Vechiul Testament este ” Elohim”
Gen.1:1 ” La început Dumnezeu ( Elohim) a facut cerurile si pamântul. Cuvântul “El”înseamna mare sau puternic si reprezinta în Bibile pe Dumnezeul cel mare, puternic si înfricosat Deut.10:17. Terminatia “Him” în evreieste arata pluralul , adica doua sau mai multe persoane.
Când Dumnezeu vorbeste despre Sine , foloseste pronumele personal la plural: “¦Sa facem om dupa chipul nostru, dupa asemanarea noastra ;” Gen.1:26 “¦” Iata ca omul a ajuns ca unul dintre noi ” Gen 3:22, .. Haidem ! sa ne pogorâm si sa le încurcam acolo limba ..” Gen.11:7 , sau ..” Pe cine sa trimit si cine va merge pentru Noi ? Isaia 6:8.
În Genesa 1:26 si 11:7 sunt mentionate verbe la plural : sa facem, sa ne pogorâm sa încurcam, care arata o actiune la care participa doua sau mai multe persoane.

Distinctii între persoanele Trinitatii

Aparitia Îngerului lui Dumnezeu, este prezentata ca aparitia lui Dumnezeu, dar în acelasi
Timp si ca a unei persoane diferite distincte de El. Gen.16:7-13, 18:1-21, 19:1-28. Rascumparatorul promis, care trebuie sa fie Divin, este deosebit de Yahve. Isaia 59:20 Iar Duhul este o persoana activa deosebita de Domnul (Adonai) Isaia 48:16, 59:21,63:9-14. Desi într-o faza incipienta a revelatiei ,Vechiul Testament, face distinctie între între persoanele din cadrul Trinitatii si slujirile acestora.

Revelatia Trinitatii în Noul Testament

Noul Testament prezinta o învatatura mai explicita despre Trinitate. Intruparea, predicarea si exemplul vietii Domnului Isus, ne-a descoperit mai multe adevaruri despre existenta lui Dumnezeu în trei persoane.

Aceste persoane sunt numite împreuna

La botezul Domnului Isus ,în acelasi timp sunt prezentate cele trei persoane ale Divinitatii :
Tatal , vorbeste din ceruri, Fiul, a fost botezat si asculta cuvintele Tatalui , iar Duhul Sfânt, coboara din ceruri peste Fiul, împuternicindu-l pentru împlinirea slujbei încredintate. Mat.:3:16-17.
La sfârsitul misiunii Sale Domnul Isus a spus ucenicilor sai în marea porunca :
” Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile , botezându-I în Numele Tatalui,si al Fiului, si al Sfântului Duh”. Mat. 28:19. Toate cele trei persoane sunt prezentate la începutul epistolei lui Petru I Pet.1:2, în benedictia folosita de apostolul Pavel : 2Cor.13:14 , si în îndemnul lui Iuda : Iuda 20-21.

În Noul Testament este folosita o terminologie specifica

Scriitorii cartilor Noului Testament , folosesc termenul de Dumnezeu (Teos) pentru
Dumnezeu Tatal, si termenul Domnul (Kirios) pentru a numi pe Dumnezeu Fiul. Pentru Dumnezeu Duhul este folosit termenul (Pneuma) . ! Cor.12:4-6, 2Cor.13:14, ef.4:4-6 etc.Este usor de identificat cine este persoana care lucreaza, pentru ca în Noul Testament sunt folosite nume distincte pentru persoanele din cadrul Trinitatii.

Fiecare dintre aceste persoane este prezentat ca Dumnezeu adevarat

Tatal este recunoscut ca Dumnezeu. Nu exista nici o disputa asupra acestui aspect definit clar în: I Cor.8:4-6, Ef.4:3-6,Iacov 2:19, Ioan6:27, I Pet. 1:2-3 etc. Isus Hristos este recunoscut ca Dumnezeu. El se prezinta în atributele pe care numai Dumnezeu le poseda : omniscienta , Mat 9:9, omnipotenta Mat.28:18, omiprezenta 28:20. Domnul Isus a facut lucruri pe care numai Dumnezeu le poate face: iertarea pacatelor Marcu 2:1-12, învierea mortilor Ioan12:9 Fapte 2:24,36, iar ultima expredie din Ioan 1:1 identifica Cuvântul ca fiind Dumnezeu si totusi distinct de Tatal.
Si Duhul Sfânt este recunoscut ca Dumnezeu. El este numit Dumnezeu Fapte 5:3-4, are atribute Divine : omniscienta 1Cor.2:10-11, omniprezenta 1 Cor.6:19 si naste di nou Ioan 3:5-7 lucrare pe care o face numai Dumnezeu. 1 Ioan 3:9

Relatiile din Sfânta Treime

Privind la exemplul Trinitatii observam ca Dumnezeu însusi este în acelasi timp unitate si diversitate. Asfel Sfânta Treime include 3 persoane având caractere desavîrsite si relatii perfecte. Ioan 10:38, 14:7-11. Aceasta unitate este exprimata prin esenta sau substanta lor, prin identitatea caracterului, prin perfectiunea relatiilor si unicitatea scopului pe care îl urmaresc în lucrarile lor. Lev.11:44, Deut. 6:4, Ioan 4:24, Iosua 24:19, Ps. 99:3,5,9 , Isaia 40:25, I Pet.1:15 etc.

Caracterul persoanelor din trinitate este definit de “sfintenie” exprimata prin dreptate, adevar, corectitudine si credinciosie în toate lucrurile si unele fata de altele. Diversitatea este exprimata prin faptul ca fiecare este o persoana distincta cu gândire, simtire si vointa proprie , dar care fata de celelalte persoane din Trinitate , traieste în relatii perfecte.

Aceste relatii sunt întemeiate în dragoste , 1Ioan 4:8,16, care se exprima prin daruire de Sine, traire pentru ceilalti si lucrare împreuna. Astfel Tatal iubeste pe Fiul, si îi da toate lucrurile : Ioan 3:35, 17:24,, Fil 2:9. Fiul iubeste pe Tatal si împlineste voia Sa. Ps.40:8, Luca 22:42, Ioan.:5:30, 6:38-40,17:4,10,22. Iar Duhul Sfânt vine de la Tatal, pentru a desavârsi lucrarea începuta de Fiul. Ioan 14:16-20,23,26, 16:13-15. Persoanele din Sfânta Treime se caracterizeaza prin : caracter sfânt, relatii perfecte si lucrare împreuna pentru acelasi scop. Aceste însusiri ale Trinitatii produc armonie si fericire deplina. 1 Tim 1:11 ( fericitul Dumnezeu) , 6:15.

Aplicatii

Exemplul pe care îl avem în Trinitate, este pentru noi oamenii o evidentiere a planului Lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a creat asemenea Lui Gen1:26-27, cu capacitate de a ne relationa cu El si unii cu altii. Deoarece Dumnezeu în El însusi este unitate în diversitate , nu ne surprinde faptul ca unitate în diversitate trebuie sa se reflecte si în relatiile interumane pe care El le-a stabilit:

Unitatea din familie .

Când Dumnezeu l-a creat pe om nu l-a creat o fiinta solitara. El I-a pregatit un ajutor potrivit în sotia sa, persoana cu care sa ajunga a fi un singur trup. Gen.1:27,2:24. In familie Dumnezeu doreste ca 2 persoane ce ramân distincte,sa ajunga una în trup, minte si spirit . 1 Cor 6:16-20, ef.5:31, 1 Cor.11:3.

Unitatea din Biserica

Dumnezeu doreste aceasta unitate în diversitate ,nu numai în familie ci si în Biserica.
Domnul Isus s-a rugat : ..” Ma rog ca toti sa fie una, cum Tu Tata esti în Mine, si Eu în Tine;ca si ei sa fie una în noi, pentru ca lumea sa creada ca Tu M-ai trimes “. Ioan 17:21 . Apostolul Pavel vorbeste despre marea diversitate a madularelor din trupul uman , care împreuna formeaza un trup. În biserica este la fel. Sunt multi membri cu daruri si slujiri diferite si totusi un singur trup spiritual. 1 Cor. 12:12-26, Col.3:11.Dumnezeu asteapta ca în Biserica Sa, în care sunt inclusi oameni din rase si natiuni diferite , cu daruri si slujiri diferite , sa fie unitate desavârsita, care sa exprime relatiile Sfintei Treimi Ef. 2:13-18,6:10 Ap.7:9-10.

c. Unitatea din Vesnicie

Apostolul Ioan îi cheama pe cei credinciosi la partasia cu Dumnezeu Tatal si cu Domnul Isus. 1 Ioan 1:3. Acum aceasta partasie se realizeaza în duh, prin credinta. La venirea Domnului Isus aceasta partasie va fi o experienta reala. Noi vom fi ca El, vom locui în slava în locul în care El este , si vom împartasi deplin aceiasi armonie si unitate exprimata în relatiile din Sfânta Treime. 1Ioan 3:2, Fil.3:21, Col.3:4, 2 Pet. 1:4, 1 Cor.13:12.

În Ps.90:2 Moise afirma ca Dumnezeu este acelasi din vesnicie în vesnicie. El delimiteaza astfel o paranteza în cadrul vesniciei, care este vremea creatiei actuale, încadrata de timp si spatiu. Întreaga istorie a omenirii, de la Adam si pâna la sfârsitul acestei creatii ,are un singur scop: Sfânta Treime lucreaza sa formeze oameni, barbati si femei, dupa chipul si asemanarea lor, care sa poata locui cu ei în vesnicia viitoare.Acestia vor fi din toate etniile (natiunile ,triburile) limbile si dialectele pamântului. Gen.1:26, Ap.5:9, 21:1 Planul lui Dumnezeu descoperit prin exemplul Trinitatii.,este ca noi oamenii sa avem acelasi caracter, sa experimentam acelasi relatii si sa fim implicati în slujire urmarind acelasi scop .

Întrebari pentru discutie :

Ce întelegeti prin termenul de Trinitate ?
De ce Trinitatea este mai explicit prezentata în Noul Testament fata de vechiul Testament ?
Care sunt cele trei trasaturi distincte ale persoanelor din Trinitate ?
Care este termenul care defineste caracterul persoanelor din Sfânta Treime ?
Cum explicati natura relatiilor dintre persoanele Sfintei Treimi ?
Care sunt cele 3 domenii în care Dumnezeu doreste sa eperimentam relatii asemanatoare cu cele ale Sfintei treimi. ?
Care este scopul pe care îl urmareste Sfînta Treime pentru oamenii din actuala creatie ?

7 COMENTARII

  1. dumnezeu este unul singur viu si adevarat! dar dumnezeu este format din trei persoane distincte care in legatura lor si in lucrarea lor sunt una! Biblia spune in geneza ca, cuvantul era in dumnezeu si cuvantul era dumnezeu!Domnul Isus in nenumarate randuri spune in evanghelii ca a venit pe pamant pentru a face voia Tatalui si a spune oamenilor ceea ce i-a poruncit Tatal sa ne transmita intocmai cum a primit de la Tatal pentru a sustine afirmatia aceasta va rog sa verificati evanghelia dupa Ioan, apoi la botezul Dpmnului Isus la Iordan spune cuvantul ca Duhul Sfant a coborat peste domnul Isus in chip de porumbelsi un glas s-a auzit din cer ACESTA ESTE FIUL MEU PREA IUBIT INTRU CARE IMI GASESC TOATA PLACEREA DE EL SA ASCULTATI este clar ca acolo a fost Tatal care a vorbit, iar despre Duhul sfant ca Persoana tot in evanghelii Domnul Isus spune asa eu acum ma duc la Tatal pentru ca numele meu sa fie proslavit si inaltat ca sa aveti un mijlocitor la Tatal prin mine, iar ceea ce Tatal mi-a dat mie pe pamant va dau voua Duhul Sfant sau asa cum zice evanghelia lui Ioan — MANGAIETORUL care sa va ocroteasca sa va calauzeasca si sa va invete, iar Pavel spune foarte clar ca prin faptele noastre sa nu il intristam pe DUHUL SFANT, deci si DUHUL SFANT este o persoana din DUMNEZEU spre documentare va reconand epistola lui PAVEL catre ROMANI! Domnul Dumnezeu sa fie cu noi toti sa ne dea intelepciune si pricepere si intodeauna CUVANTUL lui sa ne calauzeasca in tot ADEVARUL! DOMNUL ISUS SA VA BINECUVINTEZE PE TOTI!AMIN!

  2. DUMNEZEU e unul,dar,a trebuit sa se exprime in TATAL, FIUL si DUHUL SFANT tocmai pentru noi oamenii care ,si asa ,nu intelegem mare lucru,sau cel putin ne complacem in pacat.SFANTA TREIME sa ne lumineze mintea pana nu e prea tarziu!AMIN!

  3. doctrina despre trinitate afost progresiv revelata in v.t.nu gasim argumente clare,dar n.t.ne arata clar ca dumnezeu este triunitar,adica trei in unul.avem trei persoane in dumnezeire:dumnezeu-tatal,dumnezeu-fiul si dumnezeu-duhul sfant.-amin-. ioan6:27-isus se refera la d-zeu ca tata,evrei 1:8 d-zeu tatal se refera la fiul ca d-zeu,fapte5:3-4 declara ca pacatul impotriva dh. sfant este acelas lucru ca pacatul impotriva lui d-zeu.CONCLUZIE:DUMNEZEIREA CUPRINDE PE TATAL.FIUL SI DUHUL SFANT.TREI PERSOANE DIFERITE.

  4. De fapt trinitatea nu este altceva decat Dumnezeu in trei fete prin care Tatal Ceresc isi implineste lucrarea Sa pe pamant, pentru a putea noi pacatosi sa fim mantuiti.

  5. e adevarat dumnezeu este unul singur , dar ceea ce afirmi tu anume ca e doar o singura persoana te contrazice toata invatatura domnului iisus pt k a afirma ca este o singura persoana afirmi in acelasi timp si ca atunci cand domnul iisus ( o persoana dumnezeu) a fost pe pamant cerul a ramas gol dak dumnezeu nu ar mai cuprinde alte doua persoane distincte tatal si duhul sfant

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.