” Să luăm dar seama
La umbletele noastre !”
Striga profetul cu lacrimi amare
Unui popor pornit la rău prin neascultare.
Să le cercetăm mai atenți
Sub imboldul poruncii divine
Pe unde trăim
Și cu cine umblăm pe pământ ?!
Dacă cerul ne cere acest lucru urgent
Asta-nseamnă ca nu mai umblăm
Cu stăpânul, creatorul vieții
Cu-acel despre care-n vechime vorbiră profeții.
Dacă, deci, nu umbli cu Domnul
Observă mai bine acum,
Și spune-i în rugă
Cine îți este tovarăș de drum !
“Să ne întoarcem la Domnul grăbiți !”
A mai spus suspinând Ieremia
Atâtor ruine pustii
Care-și uneau plângând mărturia :
Dreptatea nu moare nicicând
Chiar dacă-i călcată-n picioare.
Dar pân’ se va scria “iertare”
Veniți și vă-ntoarceți la Domnul cel sfânt,
Voi toți cei sătui de
La Șilo ce-n rugă mai plânge
Așteptându-vă, vai, de milenii !
