Izbăvire

1
125

de Daniel Brânzei

La ceas tăcut, între pământ și cer
Când cuptorul tăriei amuțește
Când valul nopții a-nghețat stingher
Un gând străin în mine se ivește.

Nu-i gândul meu, îl recunosc ușor
Din viforul ce mi-l strecoară-n suflet
Din șoapta cea vicleană-ncetișor
Întinsă cursă pentru al meu suflet.

La ceas tăcut, între pământ și cer
Îngenunchez tăcut și-mi strig durerea
” Părinte, ia-mi Tu teama din ungher
Și-n locul ei așterne-ncet tăcerea. ”

De-i sufletul Edenul de-nceput
Și paznic de m-ai pus peste grădină
Ascultă-mi glasul bine cunoscut
Ce-ți cere acum să mă păzești de vină !

Nu poate mintea paznic să-mi mai stea

Sunt prea plăpând și forța nu-i a mea
Ci-mi trag puterea din Dumnezeire.

La ceas tăcut, între pământ și cer
Am oaspeți noi în pajiștea grădinii
Temutul gând s-a dus, tâlhar stingher
l-au pus pe fugă “¦ razele luminii.

1 COMENTARIU

  1. poezia este superba.ea atinge inima omului prin putere prin continut , nu cred ca are nevoie de comentarii ci ea trebuie imprimata in gindire.oamenii comenteza meciuri de fotbal , dezbaterile politice etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.