Un vierme mic

5
32

De Costache Ioanid

E noapte. La o masă, plecat peste hâtie,
cu-abecedaru-n față stă un copil și scrie.
Dar lângă el, vicleană, din luciul filei roze,
Zâmbește o șopârlă din cartea lui cu poze.
Acum copilu-și pune creionul între dinți.
“…Șopârlele-s frumoase …și-s repezi… și-s cuminți”.
Ușor el dă o foaie. Și alta …Și-ncă una .
Apare papagalul…păunul și păuna…
Și un cocoș cum scurmă, hrănind o găinușă,
și un … Dar stai… afară… cine a scâncit la ușă?
Băiatul stă și-ascultă. E-un glas sau o părere?
Se duce-n prag și strigă : ” E cineva ?” Tăcere.
Ba nu. E-un glas subțire. Auzi ?— Mi-e frig…îngheț…
Copilule , deschide pentr- un sărman drumeț !
-Dar cine ești? Mi-e frică.-Sunt mic…-Să-ntreb pe tata !
-Nu-l întreba ! Deschide că plouă cu găleata !
Și-apoi știu basme multe și ghicitori un sac!
-Dar cine ești ?-Un vierme…-O , viermii nu prea-mi plac.
-Dar eu sunt mic…o scamă… Și , când mă fac covrig,
abia mă vezi. Hai, trage zăvorul că mi-e frig !
Și i-a deschis băiatul: -Noroc și seară bună !
-Noroc… Dar unde-i ploaia ?- A stat … Nu vezi că-i lună?
Hi-hi! …A fost o glumă ca să mă lași pe prag…
Dar stai, nu-nchide ușa, că după mine trag
un vechi și bun prieten, un șoricel din pod…
-Sunt eu ! Dar cartea unde-i ? Ia dă-mi-o să ți-o rod !
Apoi o să dau fuga pe mese și prin blide
să facem mii de pozne. Dar stai, mă rog, nu-nchide ușa,
că trag și eu cu coada o burfniță flămândă !
-O bufniță ? Mi-e frică! -Dar bufnița e blândă …
-Sunt bufnița ! Privește în ochii mei rotunzi.
De-acum să umblii noaptea și ziua să te-ascuzi !
Să fii ascuns de mama , de tata… Stai puțin.
Ia mai lărgește ușa să intre și-alt vecin…
-Eu … Mă cunoști .Sunt vulpea. Și cred că mă iubești…
-Eu știu că vulpea strică … -Ce ? -Viile …-Povești !
Dacă asculți de mine am să te-nvăț să furi !
-Dar e păcat …-N-ai teamă ! Nu spune în Scripturi
că apele furate mai dulci sunt, mai plăcute…
Și-acum …deschide-n lături, că vine… vine iute…
o zână fără seamăn ! Zâmbind să-i ieși în cale
slăvitei caracatițe ! … încolăcimii sale !
-Nu , n-o primesc ! Mi-e frică ! Afară ! … Prea târziu …
Căci bufnița și vulpea și șoarecul suriu
Dau ușa de perete. Și umede ventuze
se prind în rotocoale pe umeri, peste buze…
Ce rece-mbrățișare ! Cum i se frânge trupul !…
-Așaa ! Sunt deznădejdea ! Acum… apare lupul !
Vai ! În chenarul ușii doi ochi de foc se-arată…
E lupul ce rânjește… și vine… vine… “Tată!”
Ca trăznetul lovește o flacără pe lup.
Iar umedele brațe de copil se rup.
-Tu dormi ? îi spuse tata. Și lecția n-ai scris !
Ce bine-i lângă tata ! Ce bine c-a fost… vis…

¤

“Minciuna nu-i o crimă” , se spune câteodată.
“E-un vierme mic, ce trece . Și floarea-i tot curată…”
Nu , floarea nu-i curată ! Un vierme nu-i ca roua.
Întâia ta minciună aduce pe a doua .
Întâi e o verigă, apoi un lanț : robia.
Visarea trage lenea și lenea lăcomia.
Apare băutura, desfrâul, furtișagul.
Și-apoi când desnădejdea, trecând în grabă pragul,
Te face să-ți curmi viața sau să te-mbete crima,
cine-a deschis zăvorul ? Doar o minciună …Prima.
Minciuna e o crimă ! E-o crimă orice pată!
Când vine micul vierme ! Tu strigă-n grabă : “Tata!”
Prin sângele salvării lovește-l pe dușman !
Alungă primul oaspe , căci ultimu-i Satan!

5 COMENTARII

  1. o poezie extraordinara, cand o ascult recitata, sau eu o recit… cumva ma prind niste fiori… cred ca a fost lucrata poezia, si sadite sentimente in ea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.