„Nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați spre Tine!” (2 Cronici 20:12)

Când Domnul Isus i-a spus lui Petru că în scurt timp se va lepăda de El, Petru s-a lăudat: „Poate alții, dar nu eu!” Cu toate acestea, în decurs de câteva ore, se jura si dezmințea orice cunoaștere a Domnului Isus. Ni se poate întâmpla tuturor. Biblia spune: „Fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuși și momit” (lacov 1:14).

Cu toții avem vulnerabilități care, dacă nu sunt strunite prin tărie de caracter si dedicare, au potențialul de a ne înfrânge și chiar de a ne distruge. Ce putem face noi?

1) Recunoaște! Înainte de a ceda în fața ispitei, de obicei trecem prin câteva etape. Prin neglijarea rugăciunii și a Cuvântului Sripturii, devenim indiferenți față de Dumnezeu, insensibili la pericol și, ne trezim atrași de ispită ca un fluture de noapte de lumină. Apoi căutăm să ne găsim scuze pentru neascultare si ne gândim: „Nimeni nu știe. Ce rău e în asta?”

Așa că, reducând la tăcere vocea conștiinței, tot mai puternică devine pofta firii. Apoi ne înconjurăm de oameni care fac aceleași lucruri sau care cel puțin sunt dispuși să privească în altă parte. Domnul Isus a spus: „Rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită” (Marcu 14:38). Roagă-te pentru putere înainte să vină ispita!

2) Caută ajutor. Când losafat s-a ridicat împotriva unui dușman prea puternic pentru a-l putea învinge singur, el s-a rugat: „Noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulțimi, care înaintează împotriva noastră, și nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați spre Tine!”

losafat a știut că nu-i poate tine piept dușmanului și a știut unde să meargă pentru a găsi ajutor. Care este secretul victoriei? Bazează-te mai puțin pe tine însuți și mai mult pe Dumnezeu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.