„O! Voi, care treceți pe lângă mine, priviți și vedeți dacă este vreo durere ca durerea mea” Plângerile lui leremia 1:12)
John Griffin, cel care a condus lucrările de construcție a unui pod basculant peste fluviul Mississippi, și-a luat într-o zi, fiul, cu el la muncă. După ce a ridicat masivul pod, pe când își lua prânzul, a auzit deodată fluierul trenului Memphis Express vuind spre pod. Sărind de pe platformă, a alergat către punctul de control. Uitându-se în jos, inima i-a stat în loc! Fiul său căzuse în angrenaj, iar piciorul i se prinsese între zimți. Plin de disperare, a încercat să ticluiască un plan de salvare, dar nu era timp. Fiul său se afla acolo jos – în tren, însă, se găseau trei sute de pasageri!
Griffin știa ce are de făcut. Ascunzându-și fața cu una dintre mâini, a apăsat butonul principal cu cealaltă, exact la timp pentru a coborî podul, iar trenul a trecut huruind. Apoi, ridicându-și capul, s-a uitat cu lacrimi în ochi către geamurile trenului care trecea. Acolo erau oameni de afaceri care își citeau ziarul, doamne care își sorbeau cafeaua și copii care mâncau înghețată. Nimeni nu a privit nici măcar o clipă spre clădirea de control si nu s-a uitat în jos spre acea cutie de angrenaj.
În agonie, Griffin a strigat: „Mi-am sacrificat fiul pentru voi, oameni buni. Chiar nu vă pasă? Însă din cauză că trenul gonea, nimeni nu a auzit cuvintele tatălui îndurerat. În această zi de Vinerea Mare, când ne gândim la crucea pe care Dumnezeu și-a jertfit Fiul pentru fiecare dintre noi, El ne întreabă: „ce să fac cu Isus, care se numește Hristos?” (Matei 27:22).
Există un singur răspuns corect la această întrebare: „Astăzi, Îl accept ca Mântuitor și Domn”.
