O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult:
a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc. (Matei 13:5)
Pământul nu era adânc! Din contextul învățăturii acestei parabole, se pare că noi trebuie să facem ceva cu privire la adâncimea pământului. Sămânța roditoare a căzut în “pământ bun” (v.8), sau în inimi bune și oneste. Presupun că oamenii superficiali sunt cei care “n-au pământ mult” ““ cei care n-au nici un scop real în viață și sunt ușor influențați de o chemare tandră, de o predică bună, sau de o simplă melodie. Și la început par că vor ajunge la ceva pentru Dumnezeu, dar pentru că ei “n-au pământ mult”, n-au nici un scop profund sau autentic, și nici o dorință arzătoare de a cunoaște voia Lui ca să-l împlinească. De aceea trebuie să avem grijă să păstrăm pământul din inima noastră.
Când unui soldat roman i-a spus călăuza lui că dacă va insista să facă o anumită călătorie, s-ar putea să-i fie fatal, el a răspuns: “Trebuie neapărat să merg ““ nu trebuie neapărat să trăiesc”. Aceasta era cu adevărat o convingere profundă, și numai când suntem convinși în felul acesta viețile noastre vor ajunge la ceva. Dar o viață superficială trăiește după impulsurile, impresiile, intuițiile, instinctele și în mod deosebit după împrejurările ei. Cei care au însă un caracter profund, privesc dincolo de toate aceste lucruri și merg neclintiți înainte, pentru că văd viitorul, în care necazul, aparenta înfrângere și căderea vor fi inversate. Ei navighează drept prin norii de furtună spre lumina strălucitoare a soarelui, care întotdeauna îi așteaptă de partea cealaltă.
Odată ce Dumnezeu ne-a adâncit, El ne poate da cele mai adânci adevăruri ale Sale, cele mai profunde taine ale Sale, și ne va încredința o putere mai mare. Doamne, condu-ne spre adâncimile vieții Tale și scapă-ne de o existență superficială!
Spre câmpuri mai vaste ale viziunii sfinte;
Spre înălțimi mai mărețe ale credinței și dragostei;
Înainte și în sus, înțelegând deplin
Toate lucrurile pentru care El te cheamă de sus.
