DOMNUL va sfârși ce a început pentru mine.
(Psalmul 138:8)
Există un mister divin în suferință, un mister care are o putere uimitoare și supranaturală și care n-a fost niciodată pe deplin înțeles de rațiunea umană. Nimeni nu a realizat vreodată un nivel profund de spiritualitate sau de sfințenie fără să experimenteze multă suferință. Când un om care suferă ajunge la un punct în care poate fi calm și fericit, zâmbind în interiorul lui în fața suferinței prin care trece, și nu-L mai roagă pe Dumnezeu să-l scape de ea, atunci suferința și-a împlinit misiunea binecuvântată, răbdarea și-a făcut “desăvârșit lucrarea” (Iacov 1:4), și durerea crucificării a început să se transforme într-o cunună.
Prin această experiență a suferinței depline Duhul Sfânt lucrează multe lucruri miraculoase în adâncul sufletului nostru. În această stare, întreaga noastră ființă stă perfect liniștită sub mâna lui Dumnezeu; toată puterea și abilitatea minții, voința și inima sunt în sfârșit supuse; liniștea eternității ne liniștește întreg sufletul; și în sfârșit, gura devine tăcută, având doar câteva cuvinte de spus, și nu mai strigă cuvintele pe care Domnul Hristos le-a rostit pe cruce: “Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce M-ai părăsit?” (Psalmul 22:1).
În acest punct omul nu-și mai imaginează castele în cer, și nu mai urmărește idei nebune, și rațiunea lui devine calmă și relaxată, cu toate alegerile înlăturate, pentru că singura alegere acum a devenit planul lui Dumnezeu. De asemenea, sentimentele lui sunt înțărcate de la alți oameni și alte lucruri, pierzându-și sensibilitatea, astfel încât nimic nu-l poate răni, nu-l poate ofensa, nu-l poate opri și nu-i poate sta în drum. Acum el poate să lase împrejurările să fie așa cum sunt, și să continue să-L caute numai pe Dumnezeu și voia Lui, cu acea calmă asigurare că El face totul în univers, fie bine fie rău, în trecut sau în prezent, ca să lucreze “spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Rom. 8:28).
O, binecuvântările supunerii absolute față de Hristos! Ce binecuvântare este să ne pierdem puterea, înțelepciunea, planurile și dorințele și să fim acolo unde fiecare uncie din ființa noastră devine ca o mare liniștită a Galileii sub picioarele atotputernice ale Domnului Isus! din Hrana sufletului
Lucrul cel mai important este să suferi fără să te descurajezi.
François Fenelon
Inima care slujește, și iubește, și rămâne credincioasă,
Aude pretutindeni mișcarea aripilor îngerești.
