“Isus a zis”¦: “Voi nu vreți să vă duceți?” (loan 6:67)
Noi spunem: “Ce mă fac dacă ei pleacă și nu se mai întorc?” Este una din cele mai mari temeri; abandonul! Uită-te la un copilaș când mama lui pleacă din cameră; pe micul lui chip se instalează groaza. Mintea noastră își aduce aminte de acele momente traumatice și le reactivează mai târÂziu când o relație se dezintegrează în propriile noastre mâini. Domnul Isus înțelege ce simți: “mulți din ucenicii Lui s-au întors înapoi, și nu mai umblau cu El” (loan 6:66). Cum a reacționat El? Prin indiferență: “Cine are nevoie de voi?” Prin bravadă falsă: “Mă descurc și fără voi?” Prin răzbunare: “Nu sunt mânios, dar o să-ți plătesc cu aceeași monedă?” Nu, îi auzim emoțiile profund omenești: “Voi nu vreți să vă duceți?” (loan 6:67). El a simțit totul: durerea pierderii, nesiguranța față de ceea ce va urma, anticiparea impactului pe care-l va avea asupra noastră și îndoiala că nu vom supraviețui.
Când te confrunți cu abandonul din partea unei persoane dragi și te temi de pierdere, ține minte:
1) Eforturile de a împiedica pe cineva să te abandoneze nu au rost. Implorarea, manipularea, lacrimile și promisiunile intensifică deseori hotărârea lor de a pleca.
2) La un moment dat cu toții experimentăm durerea de a pierde pe cineva drag sau de a fi dezaÂmăgit de oameni. De aceea Dumnezeu ne spune din nou și din nou: “Nu te teme căci Eu sunt cu tine”.
3) Durerea pe care o simți este legitimă. Cei ce spun: “Nu trebuie să te simți așa” sunt bine intenționați, dar greșesc. Recunoașterea durerii inițiază procesul simțire-confruntare-vindecare. Nu poți vindeca ce nu simți sau ce nu confrunți. Așadar, acceptă-ți sentimentele, apropie-te de harul lui Dumnezeu și intră în procesul vindecării.
