“Faceți toate lucrurile fără cârtiri și fără șovăieli” (Filipeni 2:14)
Văicăreala este toxică. Ea îl contaminează atât pe cel care se plânge cât și pe cei din jur. Uneori credem că ajutăm cu ceva dacă ne plângem. Noi susținem: “Dacă nimeni nu zice nimic, nu se va schimba nimic” ““ ca și cum schimbarea pozitivă poate rezulta din niște cuvinte negative. Noi ne imaginăm că am contribuit cu ceva valoros prin văicăreala noastră. Dar noi ne plângem penÂtru a evita de fapt confruntarea cu problema și rezolvarea ei. Iată ce facem: în loc să contribuim . cu schimbări pozitive noi devenim parte a problemei în loc să fim parte din soluție.
Cu cât te plângi mai mult, cu atât mai concentrat devii asupra problemei și cu cât ești mai concentrat asupra problemei, cu atât mai tare te plângi. În cele din urmă, văicăreala te afectează pe tine mai mult decât pe oricine altcineva. Psalmistul a spus: “mă gândesc adânc în mine, și mi se mâhnește duhul” (Psalmul 77:3).
Dacă nimeni nu acordă atenție vorbelor tale, tu însă o faci. Și înainte de a le rosti, le gândești: “din prisosul inimii vorbește gura” (Matei 12:34). Și când le rostești, le auzi și le crezi așa cum crezi cuvintele unei autorități de încredere. De fiecare dată când le repeți, le accentuezi puterea asupra ta și în final devii victima propriilor tale văicăreli! Spiritul tău (atitudinea ta) va fi copleșit, nu de problemele sau dificultățile pe care ți le aduc oamenii, ci de produsul propriilor tale văicăreli. Așadar, “faceți toate lucrurile fără cârtiri și fără șovăieli, ca să fiți fără prihană și curați, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care străluciți ca niște lumini în lume” (Filipeni 2:14-15).
