“Faceți toate lucrurile fără cârtiri și fără șovăieli” (Filipeni 2:14)
Două grupuri de studenți la psihologie au fost contactate, pentru a face un studiu și li s-a dat o perioadă în care să socializeze în mod liber. Unul din grupuri știa că experimentul va măsura nivelul în care ne plângem într-o conversație normală; celălalt grup nu știa. La sfârșit, ambele grupuri au fost șocate să afle cât de des s-au plâns. Grupul care a fost în cunoștință de cauză s-a plâns aproape la fel de mult ca grupul care nu știa nimic despre scopul experimentului. Este cea mai veche reacție ““ în mod literal! Confruntați cu alegerile și faptele noastre, noi începem să ne plângem în mod spontan: “A fost vina lor, nu a mea; dacă ei nu ar fi”¦ eu nu aș fi. Adam nu a avut nevoie de nici o lecție în arta plângerii. Prins asupra faptului, el i-a spus lui Dumnezeu: “Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom și am mâncat” Femeia a răspuns: “Șarpele m-a amăgit și am mâncat din pom” (Geneza 3:12-13).
Nici unul nu a accepÂtat responsabilitatea alegerilor proprii. Și deoarece Dumnezeu nu-i ajută pe oamenii care nu sunt responsabili, El i-a izgonit din Paradis pe cei care se plâng. Dacă au învățat vreodată lecția văicărelii, ei nu au transmis-o urmașilor, poporului Israel: “Poporul a cârtit în gura mare împotriÂva Domnului, zicând că-i merge rău. Când a auzit Domnul, S-a mâniat. S-a aprins între ei focul Domnului și a mistuit o parte din marginea taberei” (Numeri 11:1). Să remarcăm că ei au cârtit “în gura mare” și El cu siguranță nu dorește să audă așa ceva! Pavel scrie: “Să nu cârtiți, cum au cârtit unii din ei, care au fost nimiciți de Nimicitorul. Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, și au fost scrise pentru învățătura noastră” (1 Corinteni 10:10-11).
Curățește-ți vorbirea! Propune-ți să detectezi orice cârtire, să o respingi și să o alungi din vocaÂbularul tău.
