Eu alerg la rugăciune.
(Psalmul 109:4)
Mult prea des suntem într-o “sfântă” grabă în timpul nostru devoțional. Cât timp petrecem efectiv în fiecare zi în devoțiune liniștită? Poate fi ușor măsurat în minute? Poți să te gândești măcar la un singur om de o înaltă statură spirituală care nu a petrecut mult din timpul său în rugăciune? A arătat vreodată cineva mult spirit de rugăciune fără să fi dedicat o mare parte din timp rugăciunii?
George Whitefield, predicatorul englez care a fost un mare conducător din secolul al XVIII-lea al mișcării de trezire din America cunoscută sub numele de Marea Trezire, a spus odată: “Am petrecut zile și săptămâni întregi stând prosternat la pământ, angajat în rugăciune tăcută sau vorbită”. Și cuvintele altui om, a cărui viață a confirmat afirmația lui, au fost acestea: “Cazi pe genunchi și crește acolo”.
S-a spus că nici o lucrare mare din literatură sau știință n-a fost produsă vreodată de cineva care n-a iubit solitudinea. Este de asemenea un principiu fundamental al credinței că nici o creștere importantă în sfințenie n-a fost vreodată realizată de cineva care nu și-a făcut în mod regulat timp, și pentru perioade lungi, să fie singur cu Dumnezeu.
“Vino, vino”, El te cheamă, “O, suflet apăsat și istovit,
Vino la umbra odihnei Mele în pustiu;
Vino să umbli cu Mine departe de discordanțele zgomotoase ale vieții,
Și pacea va respira ca o muzică în pieptul tău”.
