L-a păzit “¦ ca vulturul care își scutură cuibul,
zboară deasupra puilor, își întinde aripile, îi ia,
și-i poartă pe penele lui. Așa a călăuzit Domnul singur
pe poporul Său, și nu era nici un dumnezeu străin cu El.
(Deuteronom 32:10-12)
Dumnezeul nostru atotputernic este ca un părinte căruia Îi face plăcere să-Și conducă cu grijă copiii plăpânzi până la marginea unei prăpăstii și apoi să-i împingă de pe stâncă pur și simplu în aer. El face aceasta pentru ca ei să poată afla că au deja o putere de zbor de care încă nu-și dau seama și pe care o pot adăuga pentru totdeauna la plăcerea și confortul vieții lor. Totuși dacă, în încercarea lor de a zbura, sunt expuși unui pericol extraordinar, El este pregătit să coboare sub ei și să-i poarte spre cer pe aripile Lui puternice. Când Dumnezeu aduce pe unul din copiii Lui într-o poziție de neegalat dificultate, ei pot întotdeauna să se bizuie pe El ca să-i salveze.
Când Dumnezeu pune o povară asupra ta, El Își pune și brațele sub tine.
A fost odată o plantă mică, a cărei creștere era oprită, pentru că trăia sub umbra unui stejar uriaș. Această plantă aprecia însă umbra care o acoperea și se bucura foarte mult de odihna liniștită pe care nobilul ei prieten i-o oferea. Totuși exista o binecuvântare mult mai mare care i se pregătea.
Într-o zi un pădurar a intrat în pădure cu o secure ascuțită și a doborât stejarul uriaș. Atunci acea plantă a început să plângă, strigând: “Adăpostul meu a fost luat. Acum orice vânt puternic va bate peste mine, și orice furtună va căuta să mă smulgă din rădăcini!”
Îngerul păzitor al acestei plante i-a răspuns: “Nu! Acum soarele va străluci și ploile vor cădea peste tine mai abundente ca înainte. Acum forma ta pipernicită va răsări în toată splendoarea, și florile tale, care n-ar fi putut crește niciodată până la deplina perfecțiune în umbră, vor râde în strălucirea soarelui. Și oamenii uimiți vor spune: «Uite cum a crescut planta aceea! Cât de frumoasă s-a făcut prin îndepărtarea aceluia care era umbra ei și plăcerea ei!»”
Dragul meu credincios, înțelegi tu că Dumnezeu poate să-ți ia confortul și privilegiile ca să facă din tine un creștin mai puternic? Vezi tu de ce Domnul Își instruiește întotdeauna soldații nu lăsându-i să stea întinși pe paturile comodității, ci chemându-i la marșuri și servicii dificile? El îi face să treacă prin ape, să traverseze înot râuri, să escaladeze munți stâncoși, și să facă multe marșuri lungi, cărând în spate ranițe grele de necaz. Așa Își formează El soldații ““ nu îmbrăcându-i în uniforme frumoase ca să umble țanțoși la porțile cazărmilor sau să apară ca niște gentlemeni chipeși pentru cei care se plimbă prin parc. Nu, Dumnezeu știe că soldații pot fi formați numai în bătălie și nu se dezvoltă în timpuri de pace. Putem să îmbunătățim echipamentulcu care sunt înzestrați soldații, dar ca aceștia să fie adevărați luptători este nevoie de educația căpătată prin mirosul prafului de pușcă și prin lupta în mijlocul gloanțelor care zboară și a bombelor care explodează, nu prin trăirea în vremuri plăcute și pașnice.
Deci, dragul meu creștin, ar putea explica aceasta situația ta? Îți descoperă Domnul darurile și le face să crească? Dezvoltă El în tine calitățile unui soldat împingându-te în focul bătăliei? N-ar trebui atunci să folosești toate darurile și armele pe care El ți le-a dat ca să devii un învingător? Charles H. Spurgeon
