Ieremia 32.41
Este ceva binefăcător pentru inima credinciosului gândul că Dumnezeu se bucură de sfinții Săi. Când ne uitam la noi înșine, nu descoperim în noi nici un motiv care să-L facă pe Dumnezeu să Se bucure de noi. Nu vom găsi nici o mulțumire de noi înșine, ci mai curând vom geme obosiți, plângând starea noastră de păcat și necredincioșia noastră. Frații noștri, ei înșiși simt puțină plăcere să privească la noi din pricina nedesăvârșirii și a metehnelor pe care le constată la noi. Dar ce declarație slăvită, ce taină nepătrunsă! Domnul Se bucură de noi!
În nici o parte noi nu citim că Dumnezeu se bucură de frumusețile din zidirea Sa; și El nu spune nici îngerilor, nici serafimilor: “Te voi numi: plăcerea Mea este în tine”. Nu, El spune aceasta numai cu privire la poporul Său. Numai bietele Lui făpturi întinate și corupte de păcat, dar mântuite, ridicate și slăvite prin harul Său, numai ele sunt pricina cântării Lui de mare bucurie. “El se va bucura de tine cu o mare bucurie; El se va bucura din pricina ta cu un cântec de biruință” așa spune Domnul cu privire la poporul Său. Se pare că la vederea celor răscumpărați prin sângele Domnului Isus, inima Dumnezeului necuprins nu poate să se abțină ca să nu se bucure.
Și noi, față de o dovadă așa de minunată a dragostei Sale, nu vom răspunde “scoțând strigăte de bucurie înaintea Domnului, Dumnezeului mântuirii noastre”?
