29 August

0
37

” Daca voi zice: “Cel putin întunericul ma va acoperi, si se va face noaptelumina dimprejurul meu!” Iata ca nici chiar întunericul nu este întunecospentru Tine; ci noaptea straluceste ca ziua, si întunericul ca lumina.
Psalmul139:11-12

Exista o povestire care descopera cât de mare autoritate avea în predicareaScripturii, predicatorul George Matreson. Când acesta si-a început slujireaîntr-o biserica presbiteriana din Edinburg, printre cei ce au venit sa-lasculte a fost si o batrânica foarte saraca, ce locuia într-un bordei depamânt.

Dupa câteva luni de slujire, la unul dintre serviciile din biserica,  Matreson a chemat întrega congregatie pentru împartasanie. Pentru caniciunul dintre membrii bisericii sa nu lipseasca de la acest moment,  fiecare era chemat în fata pe nume. Când a fost însa rostit numele aceleibatrâne, aceasta era deja plecata.

Pentru ca nu stiau ce s-a întâmplat, în saptamâna care a urmat, prezbiteriibisericii, au mers s-o caute. N-au mai gasit-o însa în bordeiul sau dealtadata, ci într-o garsoniera luminoasa situata la etajul unei cladiri. Innoua ei locuinta nu mai era nimic din mizeria, întunericul si mirosul greoide altadata. Desi noua locuinta era la fel de saracacioasa, acum totulstralucea de lumina, curatenie si parfum placut.

Surprinsi de aceasta schimbare, prezbiretii au întrebat-o pe batrânica cumde-a reusit? Da, a trebuit sa-mi schimb locuinta, le-a raspuns batrânica; pentru ca dupace ai ascultat predicile noului pastor, nu mai poti locui într-o pivnita!”

Aceasta este si experienta pe care au trait-o si toti cei ce au crezut înÎnvierea lui Hristos, pentru ca dupa ce auzi de aceasta mare biruinta, numai poti trai în temnita pacatului.

Rugaciune: Doamne Dumnezeule; prin puterea învierii Fiului Tau, ajuta-mi si miesa pot parasi închisoarea pacatului si sa traiesc o viata noua, umblând înlumina si sfintenie. Amin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.