“Tot ce are suflare, să laude pe Domnul!” (Psalmul 150:6)
Solomon spune că “tăcerea își are vremea ei, și vorbirea își are vremea ei” (Ecleziastul 3:7). Nu trebuie să întrerupi predica și să atragi atenția asupra ta, dar când e vremea să-L lauzi pe Dumnezeu, trebuie să o faci 100%. “Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea” (Psalmul 9:1).
Se spune că un bătrân pe nume Joe a fost un bețiv și un vagabond toată viața lui și, în consecință, trăia de pe azi pe mâine. În timpul unei predici, duminică dimineața, el și-a predat viața lui Hristos și transformarea a fost atât de radicală încât toți din adunare au observat-o.
Cu toate acestea, Joe avea o problemă; era atât de entuziasmat de Domnul Isus încât cânta mai tare decât toți ceilalți. Iar când pastorul enunța o idee care îi atingea inima, sărea și striga: “Aleluia!” Îngrijorat că demnitatea și atmosfera din biserică erau în pericol, pastorul i-a spus: “Joe, trebuie să păstrezi liniștea. De fapt, dacă duminica viitoare vei sta în biserică fără să spui nimic, îți voi cumpăra o pereche de ghete”.
Joe avea nevoie de ghete, așa că era dispus să încerce. Dar după ce s-a abținut la câteva idei importante din predică, nu a mai putut suporta. A sărit și a strigat: “Cu ghete sau fără ghete, eu îl laud pe Domnul!”
Poate spui: “dar eu sunt genul de om liniștit și rezervat”. Îmi pare rău, dar nu există excepții în funcție de tipurile de personalitate. “Tot ce are suflare, să laude pe Domnul”. Cu alte cuvinte, dacă nu ai murit, trebuie să-L lauzi pe Domnul!
