” Cand trupul acesta supus putrezirii, se va îmbraca în neputrezire, si trupul acesta muritor se va îmbraca în nemurire, atunci se va împlini cuvantul care este scris:” Moartea a fost înghitita de biruinta.” 1 Corinteni 15:54
Cred ca fiecare dintre noi atunci cand am fost la un serviciu de înmormantare, am observat catoti cei din familia celui decedat sunt cuprinsi de întristare si poarta haine  de doliu, fiind îmbracati în negru.
Sunt însa anumite tari în care hainele purtate la înmormantare au culori difereite fata de cele cu care suntem obisnuiti. În Japonia si China, membrii familiei si cei ce participa la funerarii, se îmbraca în alb. În Egipt acestia se îmbraca în galben, iar în multe tari Sud Africane, cei îndoliati se îmbraca în rosu, considerand aceasta culoare a fi cel mai potrivit simbol al mortii.
În Iran însa, cei îndoliati se îmbraca în albastru, pentru ca ei considera ca acestaculoare exprima cel mai bine faptul ca cel decedat a plecat spre cer.
Acestea sunt doar cateva dintre exemplele care ne arata cat de diferite sunt obiceiurile oamenilor, atunci cand se confrunta cu moartea.
Daca acesta este modul în care oamenii încearca sa exprime durerea despartirii si confruntarea cu moartea, cum ar trebui însa sa se îmbrace crestinii?
Spre deosebire de cei neceredinciosi, indiferent de culoarea
 hainelor pe care le poarta, pentru a nu fi o pricina de poticnirepentru cei din tara în care traiesc, copiii lui Dumnezeu, n-ar trebui însa sa se întristeze si sa planga la fel cum fac toti cei ce n-au nici o nadejde. Indiferent de cat de mare este durerea despartirii, pentru cei credinciosi  moartea ar trebui sa fie mai mult o sarbatorire.
 Momentele pe care le petrecem langa scriul celor dragi, ar trebui sa fie clipe de sarbatoare, deoarececei credinciosi trebuie sa aibaîn atentie nu  viata fizica de aici, ci mai degraba realitatea existentei vesnice.
 Acestia nu ar trebui sa uite ca persoana care si-a încheiat viata în mijlocul acestei lumi, a ajuns de fapt în prezenta lui Dumnezeu unde îi este mult mai bine. Daca în cer este bucurie si cel plecat a ajuns într-un loc defericire, atunci de ce noi cei ce am ramas, ar mai trebui sa ne  întristam si sa plangem?
Ucenicii Domnului Isus s-au întristat la moarte Învatatorului lor, deoarece considerau ca pentru ei nu mai exista nici o nadejde. Dar dupa ce a fost asezat în mormant, a treia zi,
 Domnul Isusa înviat si ne-a adus si noua aceeasi nadejde a învierii.
 Pentru ca avem aceasta nadejde a învierii si certitudinea ca va fi un timp cand ne vom întalni cu cei ce au plecat în vesnicie înaintea noastra, pentru  cei credinciosi serviciile de înmormantare ar trebui sa fie nu numai clipe de durere, ci mai mult momente de sarbatoare!
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; pune si-n inima mea aceeasi siguranta, care sa-mi aduca mangaiere si nadejde chiar si în momentele cand va trebui sa ma despart de cei pe care îi iubesc. Amin.
E o tema interesanta,moartea si ritualurile ei,eu cred ca noi nu suntem indreptatzitzi sa stim unde merge sufletul celui care a plecat de pe pamant,doar Dumnezeu are acest drept deplin de cunoastere ,daca uni au venit din cer acolo vor merge,cei predestinatzi,dar noi ca simpli muritori nu stim,si hainele trebuie purtate in vederea simtziri noastre de catre decedat,si e normal ca daca cineva drag ne paraseste ,noi nu stim daca ne vom mai revedea vreodata in cer sau in iad,ca noi nu stim unde mergem,si culoarea neagra este pentru ca inima ta e trista,si cea ce simtzi scotzi in evidentza,dar poate sa si insele,eu am vazut persoane in negru dar in inima lor se bucurau de decesul acelui om,fatzarnici,nimic nu mai este facut cu sinceritate si totul este formal,nu mai cred in oameni care poarta un nume de crestin si el are o viatza de pagan,totul e atat de inselator,eu as vrea ca fiecare sa mearga la luarea de ,adio,imbracat cum simte el, aceea despartzire.
Inca o treaba, ciudat ca un comentariu are nevoie de aprobare, mai ales ca trebuie sa il vada mai multi din cei care citesc meditatiile, si rar se intampla (cel putin mie) ca cineva sa mai citeasca meditatiile de cu o zi inainte sau doua, si daca imi aprobati comentariul peste 2 zile, at merci;)
Este o mare alinare sa stii ca putem sa ne vedem din nou, dupa 10..50, 70 de ani.. DAR durerea este justificata dorul de a le auzi din nou vocea si de a le vedea fata, de a le simti dragostea. Daca nu sti ce este iubirea, nu vei cunoste nici suferinta. Sa nu uitam durerea lui Isus in ziua in care Dumnezeu l-a parasit. Si Isus cunostea pe deplin Locurile Ceresti si Bogatia Dragostei lui Dumnezeu. Despartirea doare!
Faine meditatiile zilnice, numai sincer uneori parca mesajul este fortat.E adevarat ca nu trebuie sa ne pierdem nadejdea cand cineva drag moare, dar de aici pana la sarbatoare… e drum lung. Doar moartea e despartire, si chiar daca cel drag merge la Domnul, orice despartire e grea. Trebuie ca oamenii namantuiti din jurul nostru sa vada in noi maturitate si nu niste ciudati care sarbatoresc cand le moare cineva drag. Va veni momentul cand cei credinciosi vor sarbatori cu Domnul si Mantuitorul lor, si impreuna cu toti cei dragi care sunt acolo. Aceea va fi adevarata sarbatoare.
Oricum vreau sa multumesc celor care se ocupa de scrierea meditatilor, pentru ca de multe ori sunt o incurajare si chiar o sursa de inspiratie pt mine. Domnul sa va dea calauzire si pe mai departe.