„Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul” (Apocalipsa 5:12)
Când vorbim despre mântuire, există o singură cale. Domnul Isus a spus; „Eu sunt Calea” (loan 14:6). Când vorbim, însă, despre închinare, există mai multe modalități. Fiecare generație descoperă același lucru: muzica ce-i înflăcărează pe nepoți, pe bunici îi stinge.
Așa că, ar fi bine să nu ne mai certăm din cauza preferințelor personale, cu privire la stilul de închinare. „Cântau o cântare nouă … oameni din orice seminție, de orice limbă, din orice norod și de orice neam” (Apocalipsa 5:9).
Cu toții ne închinăm aceluiași Domn și singurul lucru pe care El îl cere este o inimă sinceră. Lucrul acesta este valabil fie că este muzică country, lirică, calypso sau muzică clasică intonată la orgă. Dumnezeu nu ne cere să ne exprimăm dragostea față de El în mod identic, însă ne cere să nu-i judecăm pe alții pentru felul în care se închină.
Când Biblia spune: „Ei ziceau cu glas tare: „Vrednic este Mielul”, crezi că toți o făceau pe același stil de muzică? Marea trezire spirituală care a avut loc sub frații Wesley și care a dat naștere Bisericii Metodiste a fost caracterizată de cântări care îți răscoleau sufletul, precum: „0,de-aș avea eu limbi o mie”. Cu toate acestea, numeroși creștini sinceri din acele zile au condamnat melodia pentru că se asemăna muzicii din baruri.
Unul din pericolele înaintării în vârstă constă în dorința de a păstra lucrurile neschimbate, insistând ca ceilalți să fie de acord cu noi și judecându-i ca fiind nespirituali atunci când nu sunt de acord. Pavel a scris: „M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei” (1 Corinteni 9:22).
Să remarcăm cuvântul „oricum”. Câtă vreme cântarea cuiva îi este adresata „Mielului”, Dumnezeu o primește – și noi, la rândul nostru trebuie s-o primim!
