„Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea” (3 loan 1:9)

Unii oameni sunt atât de nesiguri și se simt amenințați cu atâta ușurință încât simt nevoia de a doborî orice persoană pe care o percep ca pe un competitor. Să ne gândim la Diotref, unul dintre liderii bisericii Noului Testament. El a ajuns într-o adevărată dilemă când loan i-a recomandat pe unii învățători talentați ai Evangheliei să vină și să vorbească în biserica lui.

Contaminat de nesiguranță, Diotref s-a temut ca vizita lor va fi o amenințare pentru poziția sa, așa că a refuzat să le dea voie să vină. loan, supărat pe comportamentul lui Diotref, i-a scris prietenului său Gaius despre felul în care intenționa să gestioneze această situație. „Am scris ceva Bisericii, dar Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea între ei, nu vrea să știe de noi.

De aceea, când voi veni, îi voi aduce aminte de faptele pe care le face, căci ne clevetește cu vorbe rele. Nu se mulțămește cu atât; dar nici el nu primește pe frați, și împiedecă și pe cei ce voiesc să-i primească, și-i dă afară din Biserică. Prea iubitule, nu urma răul, ci binele. Cine face binele, este din Dumnezeu: cine face răul, n-a văzut pe Dumnezeu” (v. 9-11).

Adevărul este că vedem duhul lui Diotref bine-mersi atât în organizațiile seculare, cât și în cele sacre. Astfel de persoane îi ponegresc pe noii-veniți, si-i percep ca pe o amenințare. Cuvântul pentru tine astăzi este; stai alipit tare de bine! Acest duh caută fisuri în armura victimelor, însă contrar a ceea ce face, faptul că strică imaginea celuilalt nu le va îmbunătăți propria imagine.

Cuvântul „diavol” are la origine cuvântul „diabolos”, care se traduce literal prin „a defăima . A defăima, deci, înseamnă a face lucrarea diavolului!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.