24 Decembrie

0
31

Proorocii care au proorocit despre harul care va era pastrat voua, au facut din mântuirea aceasta tinta cercetarilor si cautarii lor staruitoare . Ei cercetau sa vada ce vreme si ce împrejurari avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vesteau mai dinainte patimile lui Hristos si slava de care aveau sa fie urmate.” I Petru 1:10-11

Vremea de advent, este un timp când ne amintim de ceea ce s-a întâmplat în trecut, dar când putem descoperi si o perspectiva deosebita asupra viitorului. Privim în trecut ca sa ne amintim de momentul când Hristos S-a nascut într-o iesle din Betleem, dar în acelasi timp trebuie sa privim prin credinta si spre viitor, asteptând biruinta luminii asupra întunericului, a dragostei asupra urii, a pacii asupra învrajbirii,  când Hristos îsi va întemeia Împaratia  Sa vesnica.

Daca am ajuns sa credem ca Dumnezeu a intervenit în istorie, pentru a se revela pe Sine la nivelul întelegerii noastre, prin întruparea Fiului Sau, în aceiasi masura trebuie sa credem si ca lumea în care traim acum nu-i ultima forma a existentei.

Pentru lumea în care traim, Dumnezeu urmareste un scop final, care înseamna desavârsirea fiintei umane si rascumpararea întregii creatii. Exista o împaratie prezenta, dar exista si o împaratie pe care o asteptam sa vina. Datorita acestui fapt, noi asteptam o vreme când Dumnezeu va aduce în existenta ceruri noi si un pamânt nou, în care va domni neprihanirea, moment în care Dumnezeu Isi va extinde stapânirea asupra tuturor lucrurilor. În acel timp, Domnia lui Hristos va aduce  o pace, o bucurie si-o fericire fara de sfârsit.

Anticipând aceasta împaratie, gasim o semnificatie deplina a sarbatorii Craciunului, dar si mângaiere, siguranta si nadejde chiar si în cele mai disperate momente ale vietii .

Un reporter a întrebat odata o mama în vârsta, despre motivatia care a determinat-o ca într-o vreme de recesiune sa aiba si sa creasca opt copii. Si cum de-a reusit sa creasca, sa dea educatie si sa îmbrace opt copii, folosind scutece din cârpe si mamaliga în loc de pâine ?

În mijlocul acestor greutati, am reusit sa cresc opt copii, pentru ca “am vazut venind o lume noua!” a raspuns mama . Stiam ca zilele sunt grele, dar cu fiecare zi eram tot mai constienta ca vor veni timpuri mai bune; si nu m-am înselat!”

Acest raspuns  contine o mare provocare  pentru fiecare dintre noi.  Ne pregatim pentru sarbatori, dar prin credinta întrezarim o lume mai buna, care este gata sa vina!

Rugaciune: Doamne Dumnezeule; pentru ca prin Hristos mai este nadejde, ajuta-ma sa traiesc astazi, asteptând prin credinta, slava si gloria Împaratiei care are sa vina. Amin.


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.