“Chiar dacă ar fi să umblu prin vaÂlea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine”¦” Psalm 23.4
Calea oilor duce aici jos pe pământ prin valea umbrei morții. Moartea este împăratul groazei; nimeni nu poaÂte scăpa de ea. Pentru oile bunului Păstor însă, ea și-a pierdut groaza, căci Păstorul însuși a trecut biruitor prin ea.
Versetul de astăzi nu vorbește de moarte, ci mai deÂgrabă despre valea umbrei morții. Este valea peste caÂre moartea își aruncă umbrele sale întunecate, valea plângerii. Dar Păstorul cel bun a fost și în acest loc al lacrimilor și El însuși a plâns. Da, El a plâns văzând urÂmările păcatului: Lazăr, prietenul Său, a murit. Ce duÂrere pentru El! Cu ce dragoste și compătimire a simțit El durerea și întristarea surorilor celui care murise!
În această vale a umbrei morții nu există nimic care să poată da sufletului credinciosului atâta mângâiere, îmbărbătare și înviorare cât conștienta apropierii buÂnului Păstor. Groaza și pericolele se află pe cale. Ce va aduce ziua de mâine? Încotro mă va duce pasul urmăÂtor? Fericiți sunt cei care și-au pus încrederea în bunul Păstor! Ei pot spune din inimă cuvintele: “Nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine.” Ei se știu călăuziți prin valea umbrei morții.
