22 August

4
34

” Cel ce nu primise decât un talant, s-a dus de a facut o groapa înpamânt si a ascuns acolo banii stapânului sau.” Matei 25:18

Ce facem cu darul pe care l-am primit de la Dumnezeu? Slujitorul care aprimit numai un talant, desi a avut aceeasi oportunitate si acelasi timppentru slujire, ca cel ce primise 5 talanti, a ales sa-si înmormântezetalantul.

Aceasta a fost însa cea mai gresita decizie pe care o putea lua.

Asemenea lui, sunt si multi oameni astazi care sunt nepasatori fata dedarurile pe care le-au primit si îsi risipesc viata, fara a realiza nici unprofit.

Am citit o întâmplare, traita de o doamna numita Nancy, care desi eradependenta de un carucior medical, fiind paralizata de la brâu în jos, adezvoltat o slujire deosebita pentru persoanele singure.

Într-o zi, ea a intrat în biroul unui ziar foarte cunoscut, si-a cerut sa ise publice un anunt. Începând cu numarul care a fost editat pentru ziuaurmatoare, chiar pe prima pagina se putea citi: “Daca nu mai ai pe nimeni,  sau te confrunti cu o problema majora, te rog; suna-ma. Sunt paralizata sidependenta de un carucior, dar pot vorbi bine. De aceea astept cu nerabdaresa împartasim problemele noastre!”

În urma acestui anunt, rezultatul a fost de-a dreptul uimitor. Din acelmoment, Nancy a primit mai mult de 30 de telefoane în fiecare zi, iarnumarul celor ce doreau sa-i vorbeasca si sa-i împartaseasca durerile princare treceau, era tot mai mare. Pentru a raspunde acestor solicitari Nancy,  petrecea cea mai mare parte a timpului sau încurajând, si mângâind pe ceice o cautau.

În acest fel, ea a ajuns sa fie persoana iubita, pentru sute si sute depersoane ce aveau mari probleme în viata.

Când era întrebata cum de-a ajuns în carucior, pentru multi, raspunsul luiNancy, era o mare surpriza: “Am ajuns paralizata; spunea ea tuturor, pentruca am vrut sa ma sinucid. Locuiam singura de multa vreme, continua ea cuexplicatiile, iar în acel timp nu aveam nici un prieten si nici nu-mi placeaslujba pe care o împlineam. Pentru ca nu puteam sa vorbesc cu nimeni de sprenecazurile mele, am ajuns foarte deprimata. Din aceasta cauza, într-o zi amhotarât s-o termin cu viata, sarind în gol de pe fereastra apartamentuluimeu.

În loc însa sa-mi gasesc sfârsitul, am ajuns la spital paralizata de la brâuîn jos. În timp însa ce eram la spital, Domnul Isus mi s-a aratat într-unvis si mi-a spus:” pâna acum ai avut un trup sanatos si un sufletparalizat. De acum înainte vei avea însa un trup paralizat si un sufletsanatos. Ai grija ce vei face cu el!”

Când m-am trezit am vorbit cu cei din camera de spital despre visul meu, siacestia m-au ajutat sa-l cunosc pe Hristos. În acele momente când amînteles cât de bolnava spiritual am fost înainte si cât de mare a fostdragostea lui Dumnezeu pentru mine, mi-am predat viata în bratele luiHristos, hotarând ca atunci când voi parasi spitalul, sa spun tuturor celorce au probleme si traiesc în singuratate, istoria vietii mele. Din aceastacauza am publicat anuntul.

Care este situatia vietii tale? Daca ai un suflet sanatos, într-un trupsanatos, fii gata sa lucrezi si sa pui aceste daruri în slujba pentruDomnul, înainte ca sa fii silit sa o faci.

Rugaciune: Doamne Dumnezeule; ajuta-ma sa am un suflet sanatos într-un trupsanatos, pentru ca sa pot lucra mai mult pentru Tine. Amin.

4 COMENTARII

  1. Vreau sa va spun ca si eu sunt bolnava de epilepsie si stiu ca asta numai Dumnezeu mi-a dat aceasta boala pt. ca nu am ascultat pe nimeni eram razvratita si nu l-am cunoscut pe Dumnezeu, dar acum de cand a intrat in viata mea m-a schimbat foarte mult si m-am intors la el.Eu am incredere in El ca El ma va salva de aceasta boala.Amin.

  2. Iona a avut parte de “biciul iertarii”- a fost un caz clar de silire pentru implinirea voii lui Dumnezeu. Dar azi se mai poate vorbi despre asa ceva?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.