21 Octombrie

1
29

“Scăparea celor neprihăniți vine de la Domnul; El este ocrotitorul lor la vremea necazului.  Domnul îi ajută și-i izbăvește; îi izbăvește de cei răi și-i scapă, pentru că se încred în El.” Psalmul 37:39-40

Într-o scena dintr-o comedie, un actor care intrepreta rolul unei femei foarte zgarcite, a intrat în dormitorul acesteia, unde printre cele cateva obiecte ce erau pe birou, a observat si un ceas electric, care nu functiona.

Dorind sa-l repare, acesta a chemat un ceasornicar. Dupa cateva momente în care ceasornicarul a examinat ceasul, acesta s-a întors spre actor si i-a spus:” Ceasul este bun . Dar nu functioneaza, fiindca n-a fost cuplat la energia electrica!”

Pentru ca în acele momente în scena a intrat si gazda, actorul a întrebat-o de ce nu si-a cuplat ceasul la energia electrica. Eu nu las niciodata ceasul în priza; i-a raspuns femeia, fiindcaîn acest fel vreau sa fac economie la energia electrica. Îl pun totusi în priza numai atunci cand doresc sa aflu cat este ora, apoi îl decuplez imediat!

Sa n-o condamnam însa pe aceasta femeie, fiindca eailustreaza într-un fel pe multi dintre noi, care apelam la rugaciune si partasia cu Dumnezeu, doar atunci cand dorim sa cunoastem Voia Sa cu privire la o anume situatie din viata noastra, sau ajungem într-o mare nevoie.

Adevaratii credinciosi nu sunt însa ca acel ceas care a fost cuplat la energia electrica doar atuncicand proprietara doarea sa afle cat este ora, ci acestia pastreaza o legatura cuDumnezeu în orice vreme, avand o viata si-o slujire eficienta si plina de putere.

Rugaciune: Doamne Dumnezeule; pentru ca sa pot avea o viata plina de putere, ajuta-ma sa nu întrerup niciodata partasia cu Tine. Amin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.