-“Eu sunt Dumnezeul”¦ iui Avraam,”¦ lui Isaac și”¦ lui lacov” (Exod 3:6)-
Astăzi suntem condiționați să gândim în termenii gratificării imediate. Suntem generația liftin-gurilor faciale făcute în pauza de prânz și a mesajelor electronice; urâm să așteptăm. Gândește-te când a trebuit ultima oară să aștepți să primești ceva prin “poșta melc” sau să stai la rând la un ghișeu. Un lucru îl pricepem greșit: așteptăm ca ceea ce Dumnezeu inițiază prin noi să fie terÂminat, iar noi să fim prin preajmă pentru a vedea rezultatele finale. Nu ne place când El hotărăște să-și continue lucrarea printr-o altă persoană sau mai rău, printr-o altă generație! Dar așa lucrează Dumnezeu.
Când Dumnezeu îți descoperă ceva, de obicei o face în tiparul a ceea ce s-a întâmplat deja înainte ca tu să apari în scenă. El i-a spus lui Moise: “Eu sunt Dumnezeul”¦ lui Avraam, lui Isaac și”¦ lui Iacov”. Dumnezeu făcuse anumite promisiuni strămoșilor lui Moise cu sute de ani în urmă și acum era vremea ca Moise să-și ocupe locul în planul lui Dumnezeu. Când accepți că ești un mic inel dintr-un lanț mai mare poate te simți umilit, dar odată ce Moise a înțeles lucrul acesta el a putut să se integreze și să facă parte din ceva mai mare decât el. “Nici cel ce sădește, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească. Cel ce sădește și cel ce udă, sunt tot una; și fiecare își va lua răsplata după osteneala lui” (1 Corinteni 3:7-8). Este uimitor ce poți face când nu te interesează cine duce torța peste linia de sosire.
