„Să alergăm…în alergarea care ne stă înainte, să ne uităm țintă … la Isus” (Evrei 12:1-2)
In cadrul competițiilor atletice din Edmonton, Canada, echipa din Jamaica a concurat la proba de 4 ori 100 metri ștafetă. Cel de-al treilea alergător din ștafetă avea un prieten care concura în paralel la o altă probă. In timp ce aștepta să primească bătui, s-a uitat pentru o clipă la prietenul său ca să vadă cum se descurcă.
Greșeală fatală! Tocmai atunci, al doilea alergător al ștafetei îi preda bățul – izbindu-se de el. Firește, jamaicanii au pierdut, întrucât coechipierul lor era preocupat cu altceva. In loc să se focalizeze pe scopul si ținta lui, el a fost atent la altcineva.
Ce putem învăța din această relatare? Că trebuie să ne trezim! La cine privești – la Hristos, sau la ceilalți creștini? Biserica este ca un spital spiritual: membri ei sunt cu diferite boli si în anumite stadii de creștere spirituală. Așa că, dacă te vei uita la alți creștini, vei fi dezamăgit – dar nu si dacă privești țintă la Isus. Într-o zi, Domnul Isus i-a spus lui Petru cum avea să moară, iar Petru L-a întrebat cum va muri loan. „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” Isus i-a spus, „…ce-ti pasă ție? Tu vino după mine!” (loan 21:20-22).
Ai urmărit vreodată o echipă de canotaj la Jocurile Olimpice ? Cei din barcă nu văd linia de sosire pentru că stau cu spatele la ea si sunt atenți la căpitanul lor. El îi coordonează și îi încurajează, spunându-le: „Vâsliți, vâsliți, vâsliți!” Le impune ritmul și îi păstrează pe traiectoria potrivită.
Cuvântul potrivit pentru azi este acesta – uită-te doar la Isus.