19 August-DESPRE NECHIBZUINțĂ (2)

0
75

“Fiindcă mirele zăbovea, au ațipit toate” (Matei 25:5)

Haideți să mai privim odată la cele zece fecioare și să vedem ce mai putem învăța de la ele. Să remarcăm trei lucruri:

1) Mulțimea de la miezul nopții. “Fiindcă mirele zăbovea, au ațipit toate, și au adormit”. Cine a adormit? Cele înțelepte, cât și cele nechibzuite; lumea, cât și biserica. Pavel ne avertizează: “este ceasul să vă treziți în sfârșit din somn; căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut” (Romani 13:11). Noi suntem angajați într-o luptă pe viață și pe moarte cu dușmanul care nu respectă nici un armistițiu, nici un pact și nici un tratat de pace. Titanicul a desconsiderat cinci avertizări înainte de a se lovi de aisberg. Portul naval de la Pearl Harbour a desconsiderat șase avertizări înainte de a fi atacat. Hristos nu revine pentru cei religioși, ci pentru cei răscumpărați; nu pentru cei respectabili, ci pentru cei neprihăniți.

2) Strigătul de la miezul nopții. “La miezul nopții, s-a auzit o strigare: “lată mirele, ieșiți-i în întâmpinare!” (Matei 25:6). Peste tot în jurul nostru se aude strigătul fricii. Unde putem găsi speranță? La guvern? La bancheri? în industrie? La preoți? Nu, speranța noastră se regăsește în aceste cuvinte: “așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și mântuitor Isus Hristos” (Tit 2:13).

3) Criza de la miezul nopții. Mesajul urgent al acestei pilde este acesta: unii vor avea destul untdelemn pentru a intra la nuntă, alții nu vor avea. Așadar, ce ar trebui să faci? “Vegheați, deci, în tot timpul, și rugați-vă, ca să aveți putere să scăpați de toate lucrurile acestea, care se vor întâmpla, și să stați în picioare înaintea Fiului omului” (Luca 21:36).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.