“Și dacă este prin har, atunci nu mai este prin fapte; altmintrelea, harul n-ar mai fi har”¦” Romani 11.6
Har necondiționat
Regina Elisabeta I a Angliei a primit într-o zi o cerere de grațiere în favoarea unui om care participase la un atentat împotriva ei, din devotament pentru regina Scoției, Maria Stuart. Regina a cerut să-i fie adus acuzatul, căruia îi spuse:
– Dacă îți acord grațierea pe care o soliciți, ea îți va fi dată cu o condiție.
– Nu, maiestatea voastră, o grațiere însoțită de conÂdiții nu mai este grațiere!
Regina a fost de aceeași părere și hotărî:
– Deci te grațiez imediat și fără condiții.
Acest om a devenit de atunci supusul cel mai fidel și mai devotat al reginei Elisabeta.
Harul pe care Dumnezeu îl oferă oricărui păcătos, este necondiționat. Ai realizat că și tu ești unul dintre ei, că ești pierdut și că numai harul te poate salva? În cer nu vor fi decât păcătoși grațiați, aceia care nu au disprețuit darul lui Dumnezeu în Fiul Său. Ei sunt oaÂmeni care au acceptat grațierea oferită de Dumnezeu la crucea de pe Golgota, unde Mântuitorul a deschis calea vieții veșnice. Vei fi și tu printre acei oameni feÂriciți?