19 Martie – Audiență privată

0
32

“Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vre­me de nevoie.” Evrei 4.16

Audiență privată

Pe timpul când în Italia domnea monarhia, împăratul a acordat câtorva dintre oamenii săi de încredere meritu­oși un ordin deosebit. Era așa-numitul ordin “Annunciaten” (din italiană annuncio = anunțare). Purtătorul acestui ordin avea un privilegiu deosebit: putea intra direct la împărat oricând, fără să se anunțe în prealabil. Când pă­zitorul porții vedea în fața palatului un purtător al ordi­nului Annunciaten, îl saluta și îi deschidea imediat poar­ta. Iar împăratul? Acesta se ridica de pe tron, saluta pe cel venit și îi acorda audiență vizitatorului prețuit.

Cel cecrede în Isus Hristos și astfel a devenit un copil al lui Dumnezeu (loan 1.12) are si el un astfel de privilegiu. Fă­ră să fie anunțat, poate oricând să pășească înaintea împăratului împăraților! Cine se încrede în Isus Hristos, devine un om de încredere al lui Dumnezeu. El are un privilegiu special: intrare liberă și directă în locul cel sfânt, în prezența lui Dumnezeu, prin “sângele lui Isus”. Această audiență privată este posibilă numai prin faptul că despărțirea de Dumnezeu a fost înlăturată prin moartea Domnului Isus. Calea spre Dumnezeu este liberă. Nu este acesta un privilegiu minunat?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.