“Perii albi sunt o cunună de cinste, ea se găsește pe calea neprihănirii”
(Proverbe 16:31)
Noi toți trăim pentru ceva; întrebarea e pentru ce? Ben Patterson scrie în “The Grand Essentials” (Marile lucruri esențiale): “Eu am o teorie despre bătrânețe. Eu cred că atunci când anii ne-au încovoiat, când încheieturile ne lasă, pielea s-a încrețit și venele s-au înfundat și s-au îngroșat, ceea ce rămâne din noi e ceea ce am fost în tot acest timp al existenței noastre.
Dovada A: Unchiul distant. Toată viața, el nu a făcut altceva decât să găsească modalități noi de a se îmbogăți. Și-a petrecut ultimii ani foarte confortabil, spunând baliverne și flecărind despre banii pe care i-a făcut. Când viața lui s-a scurs, tot ce a rămas a fost lăcomie pură. Asta a cultivat într-o mie de moduri pe parcursul vieții.
Dovada B: Bunica soției mele. Când a murit la peste optzeci de ani, era deja senilă de câțiva ani. Despre ce povestea această femeie? Cel mai bun exemplu la care mă pot gândi a fost când i-am spus să se roage la cină. I-a apucat de mână pe cei ce stăteau lângă ea, pe față i-a apărut un zâmbet larg, de sfântă, ochii întunecați i s-au umplut de lacrimi în timp ce s-a uitat spre cer, iar bărbia a început să-i tremure când și-a revărsat dragostea față de Domnul Isus.
Așa a fost Edna pe scurt. L-a iubit pe Isus și i-a iubit pe oameni. Nu-și mai aducea aminte cum ne cheamă, dar nu se putea abține să nu ne mângâie, plină de dragoste, de fiecare dată când ne apropiam de ea. Când viața ei s-a scurs, tot ce a rămas a fost dragostea pentru Dumnezeu și dragostea de oameni”. Tu pentru ce trăiești?
