“Când s-a crapat de ziua Isus a iesit si S-a dus într-un loc pustiu. Noroadele au început sa-L caute în toate partile, si au ajuns pâna la El: voiau sa-L opreasca sa nu plece de la ei. Dar El le-a zis: “Trebuie sa vestesc Evanghelia Împaratiei lui Dumnezeu si în alte cetati; fiindca pentru aceasta am fost trimis.”Luca 4:42-43
Un motto foarte cunoscut astazi, spune ca oamenii cei mai ocupati sunt si cei mai fericiti. Din aceasta cauza tot mai multi oameni cauta sa-si umple timpul cu ceva în fiecare moment.
Nu totdeauna însa ceea ce facem este important, sau si ceea ce asteapta Dumnezeu !
Într-o seara s-a zvonit prin Capernaum ca Domnul Isus, cel care le vizita cetatea, poate sa-i vindece pe cei bolnavi. De aceea înainte de asfintitul soarelui toti cei ce aveau în familiile lor pe cineva în suferinta s-au adunat la casa lui Simon cu nadejdea ca Domnul îi va vindeca.
Cred ca ucenicii nu mai vazusera o asa mare multime de oameni adunata la Domnul Isus pâna atunci. Iar slujindu-i pe cei aflati în suferinta, ucenicii si Domnul Isus, au lucrat pâna aproape spre dimineata. În loc însa sa se culce, înainte de rasaritul soarelui, Domnul Isus a plecat într-un loc pustiu ca sa se roage. El Cel ce daruise atât de mult altora, avea acum nevoie de întarire si ajutor din partea Tatalui.
Urmarind aceasta experienta putem întelege ca cei antrenati în activitati intense au nevoie de un timp de reimprospatare si de întarire, petrecut în singuratate cu Dumnezeu.
Nu-i asa ca datorita activitatilor si obligatiilor de fiecare zi, ai ajuns epuizat si prin lucrarile pe care le faci nu mai traiesti nici o bucurie? Pentru ca sa redescoperi bucuria pierduta, trezeste-te înainte de rasaritul soarelui si cauta un loc de singuratate unde înainte de a face orice lucru pe care trebuie sa-l împlinesti astazi, sa stai în partasie cu Dumnezeu.
Rugaciune: Doamne Dumnezeule; ajuta-ma sa ma opresc din iuresul evenimentelor si al lucrarilor pe care le împlinesc, pentru a-mi gasi bucuria si împrospatarea sufletului în partasia cu Tine. Amin.
Matei 4:23
Isus str?b?tea toat? Galilea, înv??ând pe norod în sinagogi, propov?duind Evanghelia Împ?r??iei, ?i t?m?duind orice boal? ?i orice neputin?? care era în norod.