„Doamne, spune-mi care este sfârșitul vieții mele” (Psalmul 39:4)
Data viitoare când treci cu mașina printr-un tunel si ieși de cealaltă parte, adu-ti aminte că așa va fi viața pentru orice copil răscumpărat al lui Dumnezeu. Spui „noapte bună” pământului și auzi „bună dimineața” în ceruri.
Dr. Elizabeth Kubler-Ross a explicat că majoritatea dintre noi trecem prin următoarele etape când ne confruntăm cu perspectiva că vom muri:
1) Starea șocului: „O, Doamne!”
2) Etapa negării: „Nu se poate să fie adevărat”!
3) Etapa mâniei: „De ce eu?”
4) Etapa negocierii: „Scapă-mă, Doamne și voi face cutare lucru pentru tine”. 5) Etapa depresiei: „Totul s-a sfârșit. Nu mai am nici o speranță”.
6) Etapa cercetării: „Ce pot face pentru ca zilele care mi-au mai rămas să merite”?
7) Etapa acceptării: „Nu are rost să mă lupt cu inevitabilul. De fapt, din clipa în care ne-am născut, cu toții am început să fim în criză de timp. Doar că în întrebările și entuziasmul copilăriei, a grabei și a stresului vieții de mijloc nu ne prea gândim la asta.
Suntem ca acea persoană ipohondră care și-a scris pe piatra funerară: „M-am așteptat să se întâmple, dar nu chiar așa de repede!” Însă pe măsură ce îmbătrânim si înțelegem că avem tot mai puțin timp înainte decât în urmă, începem să ne rugăm împreună cu psalmistul: „Învață-ne să ne număram bine zilele, ca să căpătăm o inimă înțeleaptă! Psalmul 90:12).
Cineva l-a întrebat pe Charles Spurgeon: „Aveți harul morții”? El a răspuns: „Acum nu, dar îl voi avea când voi muri”!
Harul care te-a mântuit si care te-a susținut până in acest moment va fi cu tine când vei trece din viața neînsemnată de pe pământ la viața îmbelșugată de dincolo.
