“Pe când robul tău făcea câte ceva încoace și încolo” (I Împărați 20:40)
Cuvântul ocupat este folosit doar o dată în Scriptură: în limba engleză cuvântul este ocupat, iar în română ““ făcea “pe când robul tău făcea câte ceva încoace și încolo, omul s-a făcut nevăzut”. În această povestire, Dumnezeu judecă un om pentru că a uitat ce este important și a fost distras de lucruri urgente.
În 1992, revista “Fortune” a publicat “Cele mai mari gafe in afaceri în 1991″³. Printr-un contract de cooperare corporatistă, AT&T a ajuns ia o înțelege cu Con Edison, compania de curent electric din orașul New York. Contractul stipula că de fiecare dată când nevoile de energie depășesc capacitatea rețelei, AT&T își va micșora cererea de la rețeaua publică apăsând un buton, deconectând câteva din facilități și luând energie de la generatoare interne la stația de pe strada Thomas 33 din Lower Manhattan.
În 17 septembrie, AT&T a acționat în conformitate cu acest contract. Dar când au intervenit propriile generatoare ale AT&T, valul de curent a afectat câteva din redresoarele care deserveau 4,5 milioane de apeluri telefonice interne, 470.000 de apeluri internaționale, 1174 de zboruri interne care transportau 85.000 de pasageri și toate sistemele de comunicare ce legau aparatele de comandă ale traficului aerian de la aeroporturile La Guardia, Kennedy și Newark.A fost un dezastru uriaș! Semnalele de alarmă de la stația de pe strada Thomas 33 au sunat fără să fie băgate în seamă timp de șase ore. De ce? Deoarece angajații AT&T responsabili cu redresoarele erau plecați ““ participau la un seminar de o zi despre cum să facă față situațiilor de urgență!
Biblia spune: “Fiți treji, și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă tîrcoale ca un leu care răcnește, și caută pe cine să înghită” (1 Petru 5:8). Dacă Satana nu te poate “înghiți” printr-un atac frontal, el va încerca să-ți distragă atenția cu lucruri care în ultimă instanță nu contează. Așadar, nu te lăsa distras.