– “Stăruiți în rugăciune, vegheați în ea cu mulțumiri.” Coloseni 4.2-
În scrisoarea sa, misionarul făcea mențiunea că încă nu a întâlnit urșii poÂlari, dar Harry să se roage mai departe pentru ocrotirea lui.
Nu trecu prea mult timp și misionarul avu pe inimă să viziteze o colonie aflată spre interiorul țării, unde dorea să vestească Evanghelia. Misionarul luă cu el doi eschiÂmoși și plecară cu o barcă. Când au ajuns într-o zonă înÂgustă, după un bloc înalt de gheață, la numai câțiva meÂtri de ei, au văzut un urs mare polar. “Să ne întoarcem imediat!” strigară eschimoșii. Misionarul stătu o clipă pe gânduri. Vedea într-adevăr pericolul, dar își aminti că micul său prieten se roagă în fiecare zi, ca el să fie păzit de urșii polari. “Vâslim mai departe!” hotărî misionarul. Ca la o poruncă, ursul polar se întoarse și părăsi încet acel loc. În aceeași zi, misionarul a scris o scrisoare lunÂgă lui Harry. Misionarul l-a rugat pe micul său prieten să se roage și mai departe.
Rugăciunea ajută! De aceea suntem îndemnați: “Nu vă îngrijorați de nimic; ci în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și ceÂreri, cu mulțumiri. Și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Isus” (Filipeni 4.6-7).