Cine este aceea, care se suie din pustie, rezemată de iubitul ei? (Cântarea Cântărilor 8:5)
Odată am învățat o lecție importantă la o adunare de rugăciune la o biserică din sud. Când s-a rugat un om, el I-a cerut Domnului diverse binecuvântări, așa cum și tu și eu facem, și apoi I-a mulțumit Domnului pentru multe binecuvântări deja primite, așa cum și tu și eu facem. Dar el și-a încheiat rugăciunea cu această cerere neobișnuită: “Și Doamne, susține-ne! Da, susține-ne în toate părțile slabe!”
Tu ai “părți slabe”? Rugăciunea acestui om smerit le-a zugrăvit într-un fel nou și totodată ni L-a prezentat pe Marele Susținător într-o nouă lumină. El L-a văzut pe Dumnezeu ca umblând totdeauna alături de creștin, gata să întindă brațul Său puternic ca să-l sprijine pe cel slab în “toate părțile lui slabe”.
Copilul dragostei Mele, reazemă-te bine,
Și lasă-Mă să simt presiunea grijilor tale;
Știu povara ta, copile. Eu am creat-o;
Am cântărit-o în mâna Mea; n-am făcut nici o parte
Din greutatea ei doar pentru puterea ta,
Pentru că deși Eu am impus-o, am spus:
“Voi fi aproape, și când ea se va rezema de Mine,
Această povară va fi a Mea, nu a ei;
Așa că-l voi ține pe copilul Meu înconjurat de brațele
Dragostei Mele”. Pune-o jos aici, nu te teme
S-o așezi pe un umăr care ține
Domnia peste lumi. Și vino mai aproape:
Nu ești destul de aproape. Vreau să primesc grijile tale;
Ca să-l simt pe copilul Meu plecându-se pe pieptul Meu.
Mă iubești, știu. Așa că nu te îndoi;
Ci pentru că Mă iubești, reazemă-te bine.
