11 IULIE CE SĂ FACI CÂND DISPARE PASIUNEA (1)

0
41

“ți ai părăsit dragostea dintâi” (Apocalipsa 2:4)

Nimeni nu plănuiește lucrul acesta, dar se pare că el tot se întâmplă. Romantismul dispare, ceva se pierde și de obicei este dragostea. La început, sunt doar doi porumbei care nu au o prioritate mai înaltă pe pământul acesta decât fericirea reciprocă. Apoi apar cei mici, iar lumea noastră bine ordo­nată se întoarce cu susul în jos. Copiii nu mai au loc în orarul și în agenda noastră. Dar ei nu pot și nici nu vor aștepta. Trei copii, două locuri de muncă, apoi o ipotecă, iar dragostea pare să fie o amintire îndepărtată. Doi oameni epuizați de muncă se întreabă unde au pierdut acel sentiment romantic și dacă se va mai întoarce vreodată. Unii se căsătoresc fără să fi fost îndrăgostiți; alții stau până mai cresc copii, apoi caută pajiști mai verzi și mai pline de romantism. Dar Dumnezeu oferă o a treia alternativă mai interesantă: alternativa lui Dumnezeu ““ fă ceea ce trebuie pentru a reveni la “dragostea dintâi” (Acest verset a fost scris bisericii din Efes, dar principiul se aplică și zidirii unei căsnicii reușite). Așadar:

1) Reanalizează-ți percepția. Noi credem că statutul nostru prezent lipsit de “scântei” este o dovadă că iubirea romantică s-a dus și că visul este pierdut pentru totdeauna. Gândim așa deoarece confundăm romantismul cu dragostea. Romantismul îi aduce pe oameni laolaltă, dar dragostea îi ține împreună. Oamenii care se iubesc pot readuce romantismul ““ la orice vârstă sau în orice etapă.

2) Înțelege că “scânteia” nu s-a pierdut, ci a fost “părăsită”. “ți-ai părăsit dragostea dintâi”. Nu ea te-a părăsit. Ea nu a murit. Iar un alt partener nu este soluția.

3) Redirecționează-ți pașii. Vei găsi romantismul acolo unde l-ai lăsat: nehrănit, înăbușit, trecut cu vederea și privat serios de oxigen, dar nu mort. Dumnezeu a creat căsătoria. Vorbește cu El. Urmează instrucțiunile lui, iar romantismul tău poate învia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.