“ți-ai părăsit dragostea dintâi” (Apocalipsa 2:4)
Iată trei lucruri care funcționează în umblarea noastră cu Dumnezeu și în căsnicia noastră. Primul: Adu-ți aminte. “Adu-ți aminte de unde ai căzut”. Nu adâncimea, ci înălțimea. Nu cât de rău ai ajuns, ci cât de frumos era odată. Nu vremurile cele mai grele, ci cele mai bune. Mai ții minte când faptul că erați împreună era evenimentul zilei? Ce făceați atunci, iar acum nu mai faceți? Mai ții minte când îi dădeai telefon numai ca să-i auzi vocea? Cadourile pe care nu ți le permiteai, dar pe care i le-ai cumpărat? Bilețelele de dragoste pe care i le trimeteai? Mai ții minte când îi deschideai ușa, când îi trăgeai scaunul, când vă plimbați, când îi găteai mâncarea preferată deși erai obosită după serviciu, când citeai “1001 de moduri în care poți fi romantic” și pe care le încercai pe toate de două ori? Mai ții minte cinele liniștite la lumina lumânării când erai proaspăt bărbierit și te dădeai cu apa de colonie preferată de ea, cea care ție nu-ți plăcea? Când intimitatea nu însemna că tu ești cel mai important? Locurile voastre speciale, momentele, mirosurile, privirile, melodiile, poeziile voastre preferate? Trandafirul pe care i l-ai dăruit pe tava cu micul dejun, deoarece ea a plâns când a auzit cântecul “You dont bring me flowers anymore” (Ai încetat să-mi mai aduci flori) și ai jurat că nu vei uita nicioÂdată să-i aduci flori?
“Adu-ți aminte”! Adu-ți aminte ce ai făcut pentru dragoste. Poate că “scânteia” a apărut din întâmÂplare, sau fără să faci nimic, dar în realitate tu ai întreținut-o prin fapte. Ce ai făcut a alimentat romanÂtismul, apoi ai încetat să o mai faci și focul s-a stins. Dar jarul mocnește, iar amintirea “culmilor” inspiră credința care te poate mișca spre fapte și va reaprinde focul!
