09 Mai

0
34

“Din ziua aceea, jumătate din oamenii mei lucrau, iar cealaltă jumătate era înarmată cu sulițe, cu scuturi, cu arcuri și cu platoșe. Căpeteniile erau înapoia întregii case a lui Iuda.” Neemia 4:16

Dumnezeu așteaptă ca fiecare credincios să fie productiv și să aibă o viață roditoare, iarîn capitolul patru al cărții Neemia avem un mare exemplu în acest sens.

După ce complotul prin care s-a încercat oprirea reconstrucției zidurilor Ierusalimului a fost descoperit, toți cei din Iuda s-au întors să lucreze cu și mai mult entuziasm și dăruire. Chiar și cei care nu participau activ la zidirea zidului Ierusalimului aveau armele pregătite și erau gata de luptă, în cazul în care inamicul ar fi atacat.

Nimeni nu era nepăsător de ceea ce se întîmpla, ci toți erau implicați activ pentru zidire și/sau apărare.

Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne angajăm în slujire în același mod, fiind tari, rămînînd neclintiți și sporind totdeauna în lucrul Domnului ( 1 Cor. 15:58 ).

Dar ce înseamnă a spori în lucrul Domnului?  În primul rînd, a spori în lucrul Domnului înseamnă a căuta modalități prin care să-i slujim lui Dumnezeu și să slujim semenilor. Apoi, a spori în lucrul Domnului înseamnă a fi așa de preocupați gîndindu-ne la ceea ce trebuie să facem pentru împărăția lui Dumnezeu, încît să nu ne mai rămînă timp să ne gîndim la noi înșine, la obstacolele care ne sînt puse în cale sau să ne mai îngrijorăm.

În această zi, aș dori să te încurajez să ieși din rutina de toate zilele și să slujești pe cineva. Și să nu faci acest bine numai din obligație. Ajută persoana căreia îi slujești să înțeleagă că faci acest bine pentru că slujba pe care o faci este plăcuta înaintea lui Dumnezeu.

În acest fel, această slujire va fi pentru cel pe care îl slujești o mare mărturie a ceea ce înseamnă o viață predată total lui Hristos.

CAUTĂ CĂI PRIN CARE SĂ POțI SLUJI ALTORA, ASTĂZIȘI ÎN FIECARE ZI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.