„Dumnezeu este dragoste; și cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, și Dumnezeu rămâne în el” (1 loan 4:16)
Când Dr. E. Stanley Jones a predicat despre dragoste într-o biserică din India, un prezbiter al bisericii i-a povestit cum un necredincios pe care îl iubea și pe care l-a ajutat, crea probleme și amenința că dezbină biserica.
Prezbiterul l-a întrebat pe Dr. Jones ce să facă întrucât, în acest caz, dragostea nu părea să dea rezultate. „Mărește doza!” i-a sugerat Jones.
Firea noastră egoistă ne face să credem că fericirea apare când obținem ceea ce ne dorim și când toate nevoile ne sunt împlinite. Cu toate acestea, când chiar obținem un Ioc de muncă mâi bun, o casă mai mare sau puțină faimă, ne dăm seama că suntem goi, deoarece aceste lucruri nu ne aduc fericire de durată și împlinire. De fapt, ele ne stârnesc apetitul pentru mai mult – și ne învârtim în cerc.
Peter Gillquist a spus: „De fiecare dată când avem ocazia să manifestăm în vreun fel dragostea lui Dumnezeu față de alții, cercul dragostei noastre se întregește încă o dată”. Sf. Francis de Assisi a exprimat cel mai bine lucrul acesta în celebra sa rugăciune: ,!Doamne, fă-mă o unealtă a păcii tale.
Acolo unde există ură, lasă-mă să semăn dragoste; acolo unde este suferință, iertare; acolo unde este îndoială, credință; acolo unde este disperare, nădejde; acolo unde este întuneric, lumină; și acolo unde este tristețe, bucurie.
O, Stăpâne Divin, încuviințează să nu caut atât de mult consolare , cât să-i consolez pe alții; să nu fiu înțeles, cât să înțeleg; să nu fiu iubit, cât să iubesc. Căci dăruind primim; iertând, suntem iertați; murind, ne naștem pentru viața veșnică”.
