– “Mi am isprăvit alergarea” (2 Timotei 4:7) –
Alergarea pe care Dumnezeu ne-a pus-o înainte este rareori ușoară. Alergarea necesită dedicare. James MacDonald spune: “Am trăit destul ca să cunosc bărbați și femei ale căror vieți au fost dedicate lui Dumnezeu în urmă cu câțiva ani, dar care de atunci s-au abătut de pe cale “¦ au rătăcit “¦ și-au pierdut tânjirea după Dumnezeu. Teama de a nu le călca pe urmă mă bântuie “¦ și pe tine ar trebui să te bântuie “¦
Credincioșia umblării mele cu Dumnezeu depinde de disponibilitatea mea de a sta în relație cu El. Nu vreau să pierd niciodată interesul pe care măreția Lui îl are pentru viata mea și privilegiul de a-l sluji până în ziua în care voi fi primit în prezenta Lui. Această pasiune mă obligă. Mă face să rămân onest și smerit “¦ ultimul lucru pe care doresc să-l fac este să mă târăsc spre linia de sosire ca un creștin învins, căzut de pe cale sau mai rău ““ să abandonez cursa înainte ca viata mea să se încheie.
Vreau să trec de banda de la sosire cu brațele sus, cu fata spre soare”. Pavel a spus: “Mi-am isprăvit alergarea “¦ De-acum mă așteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da”. Să remarcăm că acest curaj, plus răbdare, plus credincioșie egal răsplată. Fotograful Jacob Riis a spus: “Când nimic nu pare să ajute, mă duc să mă uit cum un tăietor în piatră lovește în ea, poate de o sută de ori fără ca măcar o crăpătură să se vadă.
Totuși, la a o sută una lovitură, se va desface în două și știu că nu ultima lovitură a produs ruptura, ci toate loviturile dinainte”. Cuvântul lui Dumnezeu este “ca un ciocan care sfărmă stânca” (Ieremia 23:29). Așadar, ” sus Cuvântul vieții; așa ca, în ziua lui Hristos, să [te poți] lăuda că [n-ai alergat] “¦ în zadar” (Filipeni 2:16).
