“Alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești” (Filipeni 3:14)
Pavel scrie: “uitând ce este în urma mea, și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Isus. Gândul acesta, deci, să ne însuflețească pe toți, care suntem desăvârșiți” (v. 13-15).
Pavel a fost condus de viziunea lui de a câștiga lumea pentru Hristos (Romani 10:1). Acesta a fost etalonul pentru trăirea lui zilnică și motivația pentru fiecare efort al său.
Acest lucru l-a făcut să fie neobosit. Un poet anonim a scris: “Când lucrurile merg rău și se-ntâmplă mereu, iar drumu-i anevoios și tare pietros, când sarcina-i grea și te trage în jos, tu nu renunța, un pic de odihnă ți-ar fi de folos.
E greu să zâmbești fără oftaturi trupești, când ai facturi de plătit dintr-un salar tare mic. Eșecuri din plin, falimente sau durere, răbdarea-i secretul plin de putere. Să nu renunți și să nu șovăiești, de-i grea încercarea să nu te-ndoiești. ținta-i aproape se vede cununa, noaptea dispare și-apare lumina.
Succesu-i eșecul din care înveți, cum să te ridici prin credință și să reușești!” Amin?
Amin !!!