„Nu purtați grijă de firea pământească, ca să-i treziți poftele” (Romani 13:14)

Dacă dorești cu adevărat să duci o viață de creștin victorioasă trebuie să faci trei lucruri:

1) Rupe orice legătură cu vechiul tău stil de viață. Orice legătură pe care refuzi s-o rupi este o invitație pentru Satan de a reintra în viața ta. Noii credincioși din Efes au făcut un lucru radical; și-au scos afară toate cărțile despre vrăjitorie si pornografie si le-au dat foc în public. Ei nu au fost nehotărâți sau nesiguri; ei au fost dedicați! Ei au trăit după cuvintele: „nu purtați grijă de firea pământească, ca să-i treziți poftele”.

2) Stabilește-ți rugăciunea ca prioritate. Rugăciunea pune în jurul tău un scut al ocrotirii divine; nu-ți începe ziua fără el. Domnul Isus a spus: „Vegheați și rugați-vă, ca să nu cădeți în ispită” (Matei 26:41). Până nu-ți recunoști vulnerabilitatea fața de păcat, nu te vei ruga să scapi de el si vei ajunge să ai parte de înfrângere. Arma cea mai eficientă pe care o are dușmanul împotriva ta – ești tu. Omul tău cel vechi trebuie răstignit în fiecare zi, lucru pe care îl poți face prin rugăciune.

3) Umple-ti mintea cu adevărul Scripturii. Domnul Isus a spus: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4:4). De trei ori a încercat Satan în pustie să-L facă pe Isus să cedeze în fața ispitei și de fiecare dată El a răspuns: „este scris” (v. 4,7,10). După cea de-a treia încercare, Satan a renunțat și l-a lăsat în pace. De ce? Pentru că el nu poate avea câștig de cauză asupra ta când cunoști Cuvântul lui Dumnezeu si când te încrezi în el.

Așadar, îmbracă-te în fiecare zi cu armura: „este scris”, studiază cuvântul, memorează-l si fii pregătit înainte să vină atacul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.