“Adevărat este cuvântul acesta, și vreau să spun apăsat aceste luÂcruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu, să caute să fie cei dinÂtâi în fapte bune. lată ce este de foÂlos pentru oameni!”  Tit 3.8
Cât de mare este numărul celor care, fiind neliniștiți cu privire la mântuirea sufletului, au ajuns la această așa-zisă îndreptățire prin fapte și la o activitate feÂbrilă! Ei se disciplinează, fac lucrări de binefacere și își dau săracilor averile.
O faptă se realizează prin muncă. Scriptura vorbește de “fapte moarte”, de “fapte neroditoare ale întuneriÂcului”, de “faptele cărnii”, de “faptele rele”, dar și de “fapte bune”. Faptele bune sunt mai ales cele care sunt făcute pentru cinstirea lui Dumnezeu, pentru gloÂrificarea Mântuitorului, pentru binele copiilor lui DumÂnezeu sau pentru folosul oamenilor. Creștinii care se lasă învățați de Scriptură știu că Evanghelia îl numește pe om “mort în greșeli și în păcate”. Ei știu că NU sunt mântuiți pentru faptele făcute în dreptatea proprie, ci prin îndurarea lui Dumnezeu, prin har, prin credință. Astfel de oameni sunt eliberați de învățături greșite cu privire la mântuirea lor veșnică și, ca niște ființe înÂnoite de Duhul Sfânt, fac fapte prin care Mântuitorul este cinstit.
