“Întăriți-vă și îmbărbătați-vă” (Deuteronom 31:6)
Cuvintele și atitudinile tale au un efect puternic asupra celorlalți. Femeia prinsă în preacurvie este un exemplu grăitor în acest sens (loan 8). Să remarcăm cum s-au purtat fariseii cu ea: “Moise, în Lege, ne-a poruncit să ucidem cu pietre pe astfel de femei” (v. 5). Ce diferită a fost atitudinea Domnului Isus! Uitându-se la ea cu compasiune, El a zis: “Nici Eu nu te osândesc. Du-te, și să nu mai pâcătuiești”. (v. 11).
Ridicată, izbăvită, umplută de putere ““ nu se poate decât să crezi că ea și-a petrecut restul zilelor încercând să trăiască conform părerii pe care a avut-o Hristos despre ea. Mandatul de a-i “încuraja pe ceilalți” și de a ne “ridica unii pe alții” reiese din întreg Noul Testament.
Toți avem nevoie de încurajare și de apreciere. Atunci de ce ținem în buzunar lauda pe care ar trebui să le-o spunem altora sau de ce ocolim ajutorul practic pe care-l putem oferi pentru a le deschide calea spre reușită? Uneori o facem pentru simplul fapt că suntem leneși, egoiști sau cădem în obiceiul de a ni se părea că lumea ne aparține. Uneori e mai ușor să găsim nodul în papură. Subestimăm impactul pe care le pot avea vorbele și atitudinile noastre asupra unei alte persoane sau presupunem că aprobarea noastră este evidentă. Ne temem oare că lauda noastră ar putea fi o piatră de poticnire, făcându-i pe ceilalți să se umfle de mândrie?
Domnul Isus nu s-a temut de asta când i-a strigat lui Natanael: “lată cu adevărat un Israelit, în care nu este vicleșug” (loan 1:47). Ce compliment! Adevărul e că mai mulți oameni mor de inimă zdrobită decât de “piepturi umflate!” Așa că cere-l azi lui Dumnezeu o oportunitate de a-i oferi o laudă cuiva din viața ta. Roagă-L să te folosească , să stai alături de cineva, și să încurajezi acea persoană să-și atingă țelul.
